Colibița, marea de la munte

O mică localitate din Bistrița-Năsăud își răsfață vizitatorii cu un aer curat de munte, dar și cu o întindere de apă ce le oferă  senzația că se află pe malul mării. Este vorba despre Colibiţa, situată la aproximativ 50 de kilometri de Bistriţa, la poalele Munţilor Călimani şi Bârgău. Accesul se face pe Drumul Naţional 17, iar mai apoi, din Prundu Bârgăului pe drumul judeţean 173  A.

Colibita, marea de la munte 5

Picture 5 of 5

Motive pentru a merge la Colibița

Primul argument pentru a merge la Colibița ar fi priveliştea care îţi taie respiraţia. Un al doilea este aerul. Localitatea este una dintre puţinele din România în care puritatea aerului este similară cu cea din Alpi.   Informaţii despre proprietăţile curative ale aerului din Colibiţa au început să circule încă din 1883. Legendele locale spun că în acea vreme o tânără din Bistriţa s-ar fi vindecat de tuberculoză datorită aerului din această zonă, foarte bogat în ozon.  Iar dacă primele două argumente nu te-au convins, atunci află că aici pot face o mulțime de activități, de la plimbări în natură, trasee turistice, până la rafting și cățărări.

Ce poți face la Colibița

Poreclită marea de la munte, Colibița nu are încă statutul oficial de staţiune, neexistând nici  o estimare clară a numărului de turişti. Cu toate acestea, șansele de a te plictisi sunt foarte slabe aici. Pensiunile din zonă au amenajat pentru turişti zone de plajă, dar și SPA-uri cu masaj, saună sau piscină. Aceștia pot de asemenea porni în plimbări în jurul lacului sau pot explora  vârfurile din apropiere.

Amatorii de sporturi pe două roţi pot profita de drumurile forestiere din apropiere pentru a face mişcare şi a simţi pulsul naturii, iar aventurierii pot încerca raftingul. Pe lac se mai poate practica planşa cu velă sau windsurfing-ul. De asemenea, turiștii se pot plimba cu hidrobicicleta, bărcile cu vâsle, caiacele şi cu vaporaşul, pot pescui sau pot face căţărări.

Atracții turistice din apropiere

Cei care petrec mai multe zile la Colibiţa trebuie neapărat să dedice o zi vârfului Bistricior, cu o înălțime de 1.990 de metri și care dezvăluie o privelişte de poveste. Un alt loc recomandat este și Rezervaţia Naturală Tăul Zânelor, un lac lung de 75 de metri şi lat de 50 de metri, cu o adâncime maximă de 4 metri. Pentru a ajunge în acest loc de poveste ai nevoie de doar două ore, iar traseul este unul foarte uşor.

Acum - Ofertă la sute de produse pe eMag.ro


EU IUBESC ROMÂNIA PE FACEBOOK

Lasă un comentariu...

*