Daniel Leș, un artist îndrăgostit de țara lui!

Atunci când spunem Daniel Leș mai mult ca sigur identificăm un om îndrăgostit trup și suflet de graiul lui, de țara lui, dar și de tradițiile ce se propovăduiesc aici, într-un loc rupt parcă de ceea ce suntem obișnuiți sa numim realitate, într-o țară atât de pură și de frumoasă în care mai poți simți liniștea de altădată, mai poți admira glasul păsărilor și tăcerea naturii.

dan cu guba

Picture 2 of 4

Daniel Leș este un meșteșugar iscusit, un om deosebit prin ceea ce face, un iubitor de frumos și un conservator al tradițiilor, dar și un artist îndrăgostit fără de leac de patria în care se află.

Atunci când pătrunzi în casa lui, pensiunea primitoare ce poarta numele de „Casa Olarului” nu ai cum să nu simți o parte din dragostea pe care artistul o transmite. Ochii exprimă bucurie ori de câte ori vorbește de plaiurile maramureșene, te îndeamnă să cutreieri locuri frumos conservate, să petreci clipe minunate în acest colț de Românie atât de frumos păstrat.

Și ar putea vorbi ore în șir despre România lui, despre tradițiile pe care încearcă să le conserve frumos, despre arhitectura caselor bunicilor noștri pe care se străduie să o păstreze așa cum a fost odinioară.

La Casa Olarului am ajuns și noi, târziu, la ceas de seară. Ne-a întâmpinat un om vesel, un maramureșean iscusit, cu sufletul deschis, un om harnic, un artist adevărat. Ne-a povestit despre glasurile vesele ale copiilor în vreme ce alunecau cu săniuțele, despre tradițiile locului, dar și despre mărinimia oamenilor.

Și pensiunea Casa Olarului este mai mult decât atât. Am ajuns aici fiind mânați de sufletul acestui om minunat, ne-am dorit să cunoaștem locul în care el, artistul, se simte cel mai bine, locul în care se regăsește și pe care și l-a închipuit încă de când era mic. Ne-am dat seama că pensiunea sa nu este doar un simplu loc ca toate celelalte în care poți petrece clipe liniștite la ceas de seară, este un loc de poveste, un loc în care poți discuta ore în șir cu acești oameni minunați, fără ca ei să obosească. Și toți cei invitați să petreacă la Casa Olarului erau primiți la fel de frumos de aceste gazde minunate, Daniel și Dana Leș.

Și nu ai cum să nu remarci mâinile artistului, bătătorite de dragostea față de lutul proaspăt, de dragostea față de întoarcerea către tradiție. Și ușa atelierului său ne-a deschis calea către o lume cu totul deosebită, o lume așa cum era ea altădată, simplă și atât de frumoasă. Din loc în loc poți admira capodoperele de lut ars, făurite cu grijă de acest olar priceput, în cel mai frumos loc de pe pământ. Tot ceea ce el lucrează este așezat cu grijă, totul reprezintă talent pur, construit de un singur om, un om pentru care totul este posibil, un dac liber, ce cutreieră satele, orașele și țările lumii pentru ca toți să ne știe.

Acum - Ofertă la sute de produse pe eMag.ro


EU IUBESC ROMÂNIA PE FACEBOOK

Lasă un comentariu...

*