Otopeni, un centru comercial de înaltă clasă

Te-ai gândit vreodată cum ar fi să mergi în orașul Otopeni să îți faci cumpărăturile? Nu mai este un secret faptul că mersul la cumpărături în centrele comerciale din București presupune în primul rând mult timp pierdut (timp pierdut pentru găsirea unui loc de parcare, timp pierdut în magazinele supra-aglomerate uneori, timp pierdut în trafic la ore de vârf, etc.). În plus, de multe ori răbdarea îți este pusă la încercare și o sesiune de shopping relaxantă se poate transforma într-un eșec total. S-ar putea să pleci de acasă cu o listă de cumpărături bine pusă la punct și cu mult entuziasm și să te întorci cu aceeași listă de cumpărături, fără produsele dorite și cu o durere de cap.

Din acest punct de vedere, locuitorii din Otopeni se pot considera extrem de norocoși pentru că au la dispoziție o gamă largă de magazine din care își pot face cumpărăturile fără să stea prea mult la coadă. Dacă ar fi să privim întregul oraș din această perspectivă, am putea afirma că este ca un centru comercial la o scală mult mai mare. Doar pe strada principală există numeroase supermarket-uri (Lidl, Carrefour Express, La doi pași, Ok supermarket, etc.), magazine cu articole de copii, magazine de haine, încălțăminte și nu în cele din urmă, restaurante în care poți lua masa atunci când vrei să iei o pauză de la shopping. Ideea de a-ți face cumpărăturile în Otopeni este din ce în ce mai atractivă, nu-i așa?

Însă, orașul Otopeni se poate lăuda și cu un centru comercial propriu zis, extrem de modern, deschis de curând sub denumirea ”Galeriile Otopeni”, ce poate face concurență oricărui mall din capitală. Centrul comercial se întinde pe 2 nivele (parter și etajul 1) și pune la dispoziția locuitorilor diverse magazine cu articole de copii și jucării, magazine cu decorațiuni interioare, florării, magazine de marochinărie, magazine specializate pe produse de curățenie, magazine de reparații calculatoare, magazine cu perdele și draperii, magazine cu rame pentru tablouri, dar și frizerie, croitorie și patiserie. Cu alte cuvinte, de orice ai nevoie, poți găsi în noul centru comercial ”Galeriile Otopeni”. Indiferent dacă ai nevoie de un produs pentru tine, pentru casa ta, de un cadou pentru o zi de naștere sau de o coafură nouă, tot ce trebuie să faci este să dai o fugă până în centrul comercial și problema e ca și rezolvată.

Centrul comercial din Otopeni este deschis de luni până vineri, de la ora 9 la ora 21, sâmbătă de la ora 9 la ora 16 și duminică de la ora 9 până la ora 14. Programul destul de scurt al centrului comercial nu este un dezavantaj, ba chiar un avantaj pentru locuitori pentru că în acest fel ei vor putea să își petreacă timpul liber în parcurile din Otopeni sau în alte zone de distracții special amenajate. Dacă se întâmplă să ai nevoie de un lucru urgent, iar centrul comercial ”Galeriile Otopeni” este închis, celelalte magazine de pe strada principală te vor salva.

După cum poți observa, orașul Otopeni este locul perfect în care poți locui dacă vrei să scapi de aglomerația și de aerul poluat din București. Aflat în plină dezvoltare, Otopeni îți oferă aceleași condiții de trai ca și capitala, dar în același timp îți oferă și proximitate față de centrul orașului în cazul în care ți se face dor de viața de noapte din București, de o plimbare prin parc sau de o vizită la muzeu.

Acum - Ofertă la sute de produse pe eMag.ro


EU IUBESC ROMÂNIA PE FACEBOOK

Lasă un comentariu...

*