Peisaje de toamnă admirate pe Valea Vaserului din mocănița. Trenul cu aburi, istorie ce dăinuie

Se spune că cel puțin o dată în viață trebuie să circuli cu Mocănița pe Valea Vaserului și să descoperi peisajele sălbatice și frumusețile ireale. Calea ferată trece printr-o zonă împădurită, acolo unde nu există drumuri, sate sau oameni, ci doar flora sălbatică, urșii și lupii. O plimbare cu trenul cu aburi pe Valea Vaserului este perfectă mai ales în momentele în care vrei să te deconectezi de la realitate și să păsești într-o lume magică, acolo unde natura îți este cel mai bun prieten. Mulți aseamănă această plimbare cu o adevărată călătorie în timp pentru că la scurt timp de la pornire, semnalul telefonului se pierde, odată cu orice legătură cu lumea modernă. Mocănița este trasă de o locomotivă veche, cu aburi, ce are în spate o istorie impresionantă de peste 70 de ani.

1 (1)

Picture 1 of 10

Mocănița a fost construită după Primul Război Mondial penru a transporta lemnul, iar calea ferată pe care circulă este una dintre ultimele șine de căi ferate pentru locomotivele cu aburi din Europa care este încă activă. Astăzi, Mocănița este folosită pentru transportarea lemnului din munți, dar și pentru plimbarea turiștilor de-a lungul celor 60 de kilometri de cale ferată în descoperirea naturii sălbatice.

Călătoria în timp începe în stația de tren Vișeul de Sus, o stație forestieră, ce arată mai degrabă ca un depozit de lemne. Încă de la primul pas pe care îl faci în această stație de tren improvizată, te vei lovi de un miros puternic de lemn proaspăt tăiat care te va duce cu gândul la copilărie. Mocănița este pregătită dis de dimineață și aprovizionată cu lemn și apă, singurii combustibili necesari pentru punerea în mișcare a acestui tren. În primii șapte kilometri de mers cu Mocănița poți admira casele din Vișeul de Sus, case tradiționale, ce te pregătesc pentru această călătorie spirituală. După cei șapte kilometri parcurși, poți pune telefonul deoparte și poți începe să te bucuri de liniștea pe care ți-o oferă pădurea sălbatică. Liniștea acestei păduri va fi întreruptă din când în când de râul zgomotos sau de pufăiturile locomotivei cu aburi care te vor trezi din visare și te vor aduce înapoi la realitate. Pregătește-te pentru o călătorie destul de lungă, cu opriri dese pentru admirarea peisajelor sau pentru aprovizionarea cu combustibil, mai exact cu apă și lemne. Ar fi bine să nu îți faci planuri pentru ziua respectivă pentru că nu știi când vei ajunge înapoi în punctul de pornire, iar acest lucru face călătoria mult mai palpitantă. Există situații în care locomotiva poate avea probleme sau pe linie se pot afla crengi de copaci sau pietre care trebuie înlăturate, iar aceste obstacole vor prelungi călătoria. Partea bună în acest caz este că te poți bucura mai mult de peisajele superbe de pe Valea Vaserului.

Nu în ultimul rând, ar fi bine să ții cont și de faptul că Mocanița trece prin munții, iar uneori vremea poate fi instabilă, motiv pentru care trebuie să ai la tine cu haine călduroase și rezistente la apă și pantofi potriviți pentru munte. Cartea de identitate sau pașaportul nu ar trebui să îți lipsească din portofel pentru că Valea Vaserului se află într-o zonă de frontieră.

În concluzie, dacă vrei să te întorci în timp și să te bucuri de peisajele sălbatice de pe Valea Vaserului, ar trebui să fugi la Vișeul de Sus și să te urci în Mocănița fără să mai stai pe gânduri!

 

EU IUBESC ROMÂNIA PE FACEBOOK

One Response to “Peisaje de toamnă admirate pe Valea Vaserului din mocănița. Trenul cu aburi, istorie ce dăinuie”

Read below or add a comment...

  1. Muresan Margareta says:

    Intradevar,peisajul de toamna are farmecul lui.

Lasă un comentariu...

*