Satul Moeciu de Sus din comuna Moeciu, județul Brașov

Situat in imediata apropiere a localitatii Bran, la aproximativ zece kilometri de Castelul lui Dracula, satul Moeciu de Sus este vizitat anual de mii de turisti romani si straini.

Satul Moeciu de Sus din comuna Moeciu judetul Brasov - flickr

Constienti de frumusetile locului, dar si de ospitalitatea localnicilor, vizitatorii incearca ori de cate ori au ocazia sa gaseasca in aceste regiuni linistea si relaxarea de care au nevoie. Atat pe timpul iernii, cat si vara, cei ce vin in vizita in astfel de locuri pot beneficia de drumetii, in regiunea muntoasa care inconjoara locurile din apropiere, pot mirosi aerul proaspat de la munte, scapand astfel de aglomeratia si poluarea din marile orase.

Atunci cand ajungi in aceste locuri vei vedea pe ici pe colo cativa localnici care se straduiesc cu harnicie sa faca fata nevoilor locului. Daca pana mai ieri acest loc al tarii era cunoscut mai ales ca urmare a transhumantei si pastoritului, astazi, totul pare destul de diferit. Aproape in fiecare locuinta putem gasi ospitalitatea de care avem nevoie, locuitorii transformandu-si astfel casele de odinioara in adevarate cabane de trei-patru margarete, gata sa iti puna la dispozitie serviciile.

In cazul in care ajungi pana aici, vei fi surprins sa afli ca serviciile oferite de braneni, dar si de locuitorii vecini aflati in Moeciu de Sus sunt vandute la preturi destul de mici, turistii beneficiind de cele mai multe ori de pensiune completa. Asa cum spuneam, preturile nu sunt deloc costisitoare in raport serviciu/cost.

Branza de burduf, dar si specialitatile din carne de oaie ademenesc anual mii de turisti care viziteaza locul, fiind tentati sa revina si a doua oara in aceste regiuni.

Bine de stiut:

Moeciu de Sus este situat in apropierea muntilor Piatra Craiului si Bucegi, chiar in interiorul culoarului Rucar-Bran, fiind astfel situat la o inaltime medie, de circa 1000 de metri. Este amplasat pe o suprafata de 103,4 kilometri si are o populatie de aproape 6000 de locuitori.

Acum - Ofertă la sute de produse pe eMag.ro


EU IUBESC ROMÂNIA PE FACEBOOK

Lasă un comentariu...

*