Maramureşul este una dintre acele zone care trebuie vizitate cel puţin o dată în viaţă. Dacă vei ajunge aici, cu siguranţă te vei îndrăgosti de plaiurile maramureşene şi vei vrea să revii. Maramureşul este un loc încărcat de tradiţii, de istorie, iar oamenii săi au ştiut să păstreze obiceiurile din moşi strămoşi aproape intacte. Pe lângă acest lucru, regiunea cucereşte şi prin monumentele naturale extrem de frumoase, care lasă orice vizitator cu răsuflarea tăiată.
Dacă ajungi în Maramureş, trebuie să te opreşti neapărat şi în oraşul Borşa. Deşi este al treilea oraş ca mărime din Maramureş, acesta este încărcat de atracţii turistice şi cu siguranţă nu te vei plictisi aici. Borşa este o adevărată comoară pentru pasionaţii de istorie, pentru cei cărora le plac plimbările în natură, dar şi pentru împătimiţii sporturilor de iarnă.
Când poposeşti în Borşa, nu trebuie să ratezi Rezervația Pietrosul Rodnei, aflată în imediata apropiere a oraşului. Aceasta este cea mai mare rezervație naturală din nordul țării. Dacă te încumeţi să ajungi aici, nu vei regreta, vei fi răsplătit cu o priveliște superbă asupra împrejurimilor. De asemenea, aici poţi admira şi lacuri glaciare (Iezerul Pietrosului, Buhaescu) și circuri glaciare (Zănoaga Mare, Zănoaga Mică, Buhaescu, Zănoaga Iezerului).
Pasul Prislop este situat la o înălțime de 1416 metri, fiind cea mai înaltă trecătoare din România, care leagă Maramureșul de Moldova. Iarna trecătoarea este practicabilă, însă dacă ajungi aici vara, Pasul Prislop îţi oferă o panoramă superbă asupra monumentelor naturii din zonă.
Cascada Cailor este un alt monument natural din zonă. Aceasta este cea mai înaltă şi una dintre cele mai spectaculoase căderi de apă de la noi. Este situată la 4 km de Complexul Turistic Borșa. Merită să ajungi aici, pentru că atât cascada, cât şi împrejurimile ei oferă privelişti impresionante.
Borşa nu duce lipsă nici de faimoasele biserici maramureşene. Aici poţi vizita Mănăstirea Pietroasa, Biserica de lemn Sființi Apostoli Mihail şi Gavril, Biserica de piatră Sfântul Ilie, Schitul Vinișorul, Mănăstirea Sfântul Nicolae, Mănăstirea Sfântul Gheorghe, Mănăstirea Prislop.
Cei care vor să vadă o parte din istoria oraşului, pot spre exemplu să meargă pe Drumul Strategic, care leagă Pasul Prislop de granița cu Ucraina, urmărind creasta Munților Maramureșului. Acesta a fost construit în Primul Război Mondial de către armata germană. Merită să străbaţi acest drum încărcat de istorie, de-a lungul căruia vei întâlni cazemate, tranșee, gropi comune ale soldaților, cimitirul evreiesc, dar şi stâni şi cabane turistice. De asemenea, aici vei putea admira priveliști deosebite care îţi vor tăia răsuflarea.
Alte obiective care vorbesc despre istoria oraşului ar fi monumentele dedicate eroilor, precum Monumentul Tătarilor sau Monumentul eroilor. Poarta Imperiului este borna ce indica în trecut intrarea în Imperiul Habsburgic, situată pe malul drept al râului Țibou. Mai poţi vizita şi Vechile exploatări miniere din zona Bălăsina, datând din anii 1800 când aici se exploata aur şi argint. Vechiul drum pe care se transporta minereul catârilor, cunoscut ca „Drumul lui Mainz”, există şi astăzi.
Dacă vrei să afli mai multe lucruri despre oraş, pot da o fugă şi la primărie, unde vei găsi expus cel mai vechi artefact descoperit în Borşa, o ulcica datând din epoca bronzului, dar şi expoziția de fotografii vechi şi noi.
Iată aşadar cât de încărcat de istorie, de tradiţii, de spiritualitate poate fi acest oraş. Borşa este un oraş dinamic, plin de viaţă, în care tradiţiile sunt respectate şi onorate, îmbinându-se cu modernismul, pentru a oferi vizitatorului o experienţă unică.
Sursă foto: www.cunoastelumea.ro