Ski și alte sporturi de iarnă pe pârtiile din Borșa

Atunci când spunem Borșa, spunem numaidecât și sporturi de iarnă. Cum altfel, dacă Borșa este avantajată de așa o amplasare minunată, chiar în inima unora dintre cei mai impunători munți. Situată în sudul Maramureșului, Borșa este înconjurată de Munții Maramureșului, de Munții Rodnei și de Munții Țibău. Se înțelege de la sine că vacanțele se pot planifica aici în orice perioada a anului, doar sunt atât de multe de văzut, de făcut și atâtea locuri de vizitat. Dar iarna în Borșa e ca un magnet pentru turiști. Peisajele sunt veritabile cărți poștale, iar posibilitățile de petrecere a timpului și de distracție sunt nelimitate.

2

Picture 2 of 5

Aici, stratul de zăpada se menține până primăvara târziu, temperaturile medii în luna ianuarie fiind de -7°C. Mai precis, iubitorii sporturilor de iarnă își pot planifica vacanțele în Borșa începând cu lunile noiembrie-decembrie și până târziu în aprilie.

Borșa se mândrește cu două pârtii de ski omologate, și anume Pârtia Știol și Pârtia Poiana. Pârtia Poiana are o lungime de 2000 de metri și un nivel de dificultate mediu, în timp ce Pârtia Știol are o lungime de 1000 de metri și un nivel de dificultate mediu. Ambele pârtii sunt deservite de teleferic, și anume telescaun pentru 2 persoane pentru Poiana și teleschi pentru Știol. Tot aici se găsește și cea mai lungă trambulină naturală din Europa, care numără 90 de metri. Dar stațiunea Borșa nu este doar pentru schiori. Dimpotrivă, se află aici și o pârtie halfpipe unde se poate practica snowboard. În plus, nu foarte departe de Borșa, se află o altă pârtie, și anume Pârtia Pricop, cu o lungime de 400 de metri, cu un nivel de dificultate mediu și care este dotată cu instalație nocturnă și cu instalație de teleski. La prețuri foarte avantajoase, se pot închiria în Borșa echipamente complete pentru schi – schi, clăpari și bețe -, dar și sănii.

Totuși, sunt numeroase alte motive pentru care turiștii îndrăgesc stațiunea Borșa. Aerul de aici este foarte curat, puternic ozonat și lipsit de alergeni. O vacanță în Borșa este indicată tuturor persoanelor care se simt sleite de puteri, lipsite de vitalitate, dar și persoanelor care suferă de astm sau de alte alergii. Sunt aici și câteva izvoare de apă minerală bicarbonatată, feruginoasă, calcică, magneziană, atermală, foarte recomandată pentru tratarea afecțiunilor renale și a căilor urinare.

Formele de cazare în Borșa sunt, la rândul lor, variate, prietenoase și foarte primitoare. Turișii pot opta pentru cazare la hoteluri, pensiuni, case de vacanțe și cabane. Pensiunile agroturistice sunt deosebit de căutate pentru că ajută turistul să se simtă unul de-al casei. Foarte lăudate sunt și preparatele tradiționale, care reprezintă o altă bucurie a vacanțelor petrecute în Borșa.

Se desfășoară aici și o seamă de evenimente și festivaluri care amplifică frumusețea și farmecul locului. Multe dintre aceste evenimente au loc chiar în perioada de schi, așa că poate veți dori să îmbinați activitățile sportive cu altă formă de distracție sau relaxare. Din decembrie și până în ianuarie se desfășoară Festivalul Interjudețean „Datini de iarnă la Borșa”, iar din ianuarie și până în februarie are loc Salonul de Iarnă al Artiștilor Plastici din Maramureș, Expoziție de Artă Plastică. Tot în februarie are loc Sărbătoarea Muntelui și Serbările Zăpezii, iar martie debutează cu Tradiții și Obiceiuri străbune de primăvară-Borșa. Dacă luna aprilie vă găsește tot în acest loc de poveste, atunci trebuie să fiți prezenți la Zilele Pădurii – Borșa, Festival de cultură și spiritualitate ecologică.

 

EU IUBESC ROMÂNIA PE FACEBOOK

Lasă un comentariu...

*