Borșa, un ținut de poveste în inima Maramureșului

Puține orașe sunt amplasate atât de favorabil precum Borșa. De jur-împrejurul ei, se înlănțuie culmile Munților Rodnei, Vârfului Pietrosului, Negoiescul Mare și culmile Vârfului Repezii. Amplasată la poalele Munților Rodnei, undeva la altitudinea de 850 de metri, călătorul care poposește în Borșa va fi desfătat cu priveliști de-o frumusețe aparte. Cumva, Borșa beneficiază și de o amplasare strategică, dacă ne gândim că se află la 81 de kilometri de Sighetu Marmației, la 132 de kilometri de Baia Mare și la aproximativ 10 kilometri de Pasul Prislop. Prin urmare, cei care doresc săaibă o vacanță cât mai bogată și cât mai plină de călătorii și vizite, pot pleca din Borșa direct spre Bucovina sau spre Bistrița Năsăud.

Borșa (1)

Picture 1 of 5

Dar cum aici natura se întrece în frumusețe, iar atracțiile turistice sunt atât de multe și atât de variate, majoritatea turiștilor preferă să petreacă aici măcar câteva zile. Opțiunile de cazare în Borșa sunt și ele foarte mulțumitoare, oferind condiții din cele mai bune, astfel încât oaspetele să petreacă o vacanță plină de relaxare. Se poate opta pentru cazare la pensiuni, la cabane, la vile sau se pot închiria case de vacanțe primitoare, spațioase și dotate cu tot necesarul. Grupurile mai mari de prieteni care vin în Borșa cu o poftă enormă de distracție se bucură întotdeauna de posibilitatea de a campa chiar la poalele Pietrosului.

Drumeții pe traseele din Borșa

Unii turiști, în special cei care practică turismul de recreere și de odihnă, poposesc în Borșa în săptămânile calde de primăvară, dar și pe tot parcursul verii, încurajați fiind de abundența factorilor naturali atât de benefici pentru sănătate. Aerul proaspăt intens ozonat, apele minerale carbogazoase, precum și apele magneziene și atermale fac bine stării de sănătate și de vitalitate.

Iubitorii de natură, de munți și de drumeții își pot planifica vacanța tot pe timpul verii, atunci când se pot practica unele trasee foarte frumoase. Unii turiști preferă traseele scurte de 3-5 ore, cum ar fi traseul Complex Borșa – Valea Fântâna – Cascada Izvorul Cailor – Șaua Stiol – Pasul Prislop sau Complex Borșa – Poiana Runcu Stiolului – Șaua Stiol – Izvorul Bistridei – Șaua Gargalau. Un alt traseu și mai scurt, de aproximativ 3 ore este Pasul Prislop – Prelunca Tătarilor – Complex Borșa.

Cei care se încumetă se parcurgă un traseu mai lung și mai anevoios, de 6-8 ore pot opta pentru traseul Borșa – Iezerul Pietrosului – Vârf Rebra. Mulți turiști ajung în Borșa echipați corespunzător și pregătiți să parcurga cel mai lung traseu de 14-16 ore, anume Șaua Gargalau – Vârful Galadiului – Vârful Rebra – Vârful Bătrâna – Pasul Setref. Desigur, și satisfacția parcurgerii unui traseu atât de solicitant contribuie la dispoziția grozavă a turiștilor care ajung în Borșa.

O iarnă plină distracție și mișcare pe pârtiile din Borșa

Mulți alți turiști preferă mai degrabă să se bucure de bogățiile și de frumusețile din Borșa pe timp de iarnă, atunci când se pot practica aici și numeroase sporturi de zăpadă, în special ski, ski nocturn, snowboarding și cross-country.

Pârtia Prislop se află la altitudinea de aproximativ 1400 de metri și se întinde pe 1100 de metri. Aici, stratul de zăpadă atinge adesea 30 de centimetri, iar temperatura se menține la 3 grade. Se mai poate opta pentru pârtiile din Cavnic, și anume Pârtiile Roata 1 și Roata 2 sau pe Pârtiile Roata 3, Albastră, Icoana 1, Icoana 2 și Icoana 3, unde se poate schia în condiții optime. Pârtiile Șuior 1 și Șuior 2 sunt iarăși potrivite pentru ski.

Pârtiile sunt diverse și se potrivesc pentru orice nivel de experiență, de la începători până la avansați și experți. În Borșa se poate schia de la începutul sezonului în decembrie până spre începutul lunii martie, datorită echipamentelor moderne și a tunurilor de zăpadă. Sunt amenajate și o serie de tipuri de teleferice, precum teleschiuri, telescaune, telegondole și baby-schiuri, așa că turiștii se pot bucura de condiții formidabile la prețuri avantajoase.

Borșa este o stațiune de vacanță minunată, prielnică aventurilor de neuitat, precum și noilor experiențe. Este un loc fantastic pentru grupurile de prieteni care caută să se distreze și să se relaxeze, este generoasă cu cei care doresc puțină destindere și tihnă în prospețimea aerului de munte și este prietenos cu familiile cu copii care apreciază și gama largă de activități care pot fi întreprinse aici, dar și frumusețea peisajelor și ospitalitatea localnicilor.

 

Acum - Ofertă la sute de produse pe eMag.ro


EU IUBESC ROMÂNIA PE FACEBOOK

Lasă un comentariu...

*