Cimitirul Vesel din Săpânța este cu siguranță cea mai populară, controversată și comercială atracție turistică din Maramureș. Acesta a fost comentat din diferite perspective, precum cele etnografice, folclorice și filosofice de către turiști, localnici și specialiști fascinați de magia cimitirului vizitat și fotografiat de sute de mii de oameni din întreaga lume. Crucile colorate și poemele amuzante trebuie să fie privite ca o combinație originală între spirit (spiritualitate, credințe străvechi, concepții, tradiții) și materie (lemn, pigmenți naturali).
[ngg_images source=”galleries” container_ids=”103″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_imagebrowser” ajax_pagination=”0″ template=”default” order_by=”filename” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]
Paradoxul fenomenului Săpânța
Ceea ce este șocant pentru ochiul și mintea omului modern este destinația finală a acestor monumente: artefactele dintr-o necropolă. În zilele noastre, oamenii care trăiesc într-un alt context cultural legat de dogmele creștine sunt obișnuiți să considere înmormântările ca fiind ocazii sobre și solemne. Prin urmare, este foarte dificil pentru oamenii occidentali să-și imagineze că în Europa secolului al XXI-lea poate exista un alt tip de ceremonie religioasă în care credința creștină este îmbibată cu reminiscențe ale concepțiilor despre viață și moarte provenind din credințele antice.
Paradoxul fenomenului Săpânța ar fi mai puțin șocant dacă monumentele funerare ar face obiectul unei expoziții itinerante în galeriile celebre ale lumii. Spectatorii se pot însă bucura de textele satirice și admira gravurile colorate în natură. Șocul psihologic apare atunci când turiștilor li se spune că aceste artefacte sunt părți componente ale monumentelor funerare care îmbogățesc un cimitir în România.
În 1935, când Ion Stan Pătraș (1908-1977) a creat prima cruce de acest tip în curtea satului din Săpânța, nici el, nici preotul sau sătenii nu și-au imaginat dimensiunile pe care industria turistică mondială le-ar dobândi în acest secol. Ca întotdeauna, expresia artistică a universului material din Maramureș este a doua ca și importanță după utilitatea obiectului. În plus, orice inovație și nuanță de originalitate trebuie să aibă rădăcinile în tradiție și trebuie să obțină aprobarea unanimă a comunității. Și așa s-a întâmplat și în cazul Cimitirului Vesel din Săpânța.
Speculații, magie și credințe religioase antice
Apariția acestui obiectiv turistic pe harta Europei a dat naștere unor numeroase speculații despre credințele antice descrise în studii care citează surse istorice considerate a fi uneori nesigure. Astfel, a fost o surpriză să descoperim faptul că locuitorii din Maramureș au păstrat în memoria lor colectivă concepția conform căreia moartea nu trebuie văzută cu teamă sau neînțelegere, ci considerată ca un act natural de integrare în lumea de dincolo de mormânt.
O lume organizată într-un mod similar ca al nostru, unde strămoșii au perpetuat aceeași organizație și au îndeplinit aceleași funcții și au practicat aceleași activități ca și înainte. Ei erau ființe bune care puteau asigura protecția celor dragi. Prin urmare, ritualurile funerare au fost considerate a fi niște banchete organizate cu veselie și cu sufletul împăcat. În cazul tinerilor necăsătoriți trecuți în neființă, localnicii organizau petreceri de nuntă.
Din când în când, întreaga comunitate se întâlnește în biserica satului, cu ocazia unui eveniment special pentru ei, Sărbătoarea morților, aprinzând lumânări și împărțind mâncare și băutură peste morminte, dovedind încă o dată că între lumea celor vii și lumea celor morți este un prag foarte îngust, greu de perceput. În concluzie, Cimitirul Vesel de la Săpânța își decriptează mesajele din perspectiva unei realități etnologice aprobate.
