Cu dor mare de excursie si cu ceva timp la dispozitie, am hotarat sa plec la sfarsit de septembrie spre Tulcea, in Delta.
Vremea era calduta, potrivita pentru a ma aventura pe taramul apelor fara sa ma tem de vant sau de ploi reci. Imi doream sa revad Dunarea si sa ma plimb prin canalele salbatice ale celei mai mari rezervatii biosferice din Europa.
Am poposit intai in orasul Tulcea si am vizitat Centrul Muzeal Eco Turistic Delta Dunarii, un muzeu al stiintelor naturii unic in Europa. Constructia e foarte moderna- a fost ridicata in 2009- are trei nivele si pe langa sumedenia de informatii legate de flora si fauna Deltei, poti admira si bazinele cu pesti de la parter si subsol care, printre sturioni sau crapi, gazduiesc si un rechin.
Impresionante sunt acvariile cilindrice si un tunel din sticla, pozitionat undeva deasupra, dandu-ti impresia ca pestii inoata peste capul tau. O chestie ingenioasa si fascinanta care atrage multi vizitatori. Numeroasele specii de pesti prezente in Aquarium iti amintesc cat de minunata e Delta noastra si cat de multe frumuseti are de oferit.
Dupa ce m-am familiarizat cu aceasta lume vazuta la muzeu, am plecat sa explorez tinutul Deltei Dunarii pe un hotel plutitor, numit ponton pentru turisti. M-am imbarcat de pe faleza din Tulcea, unde te intampina zambitori localnicii, adevarati ghizi ai apelor Deltei, dispusi sa negocieze pana la sange cu turistul, un drum cu barca sau cu salupa pe fluviu si pe canale. Eu negociasem inainte… Asadar, scapasem de tocmeala.
Plimbarea a fost de-a dreptul incantatoare. Ne-am indreptat, fara zgomot, pentru ca am preferat sa ocolesc salupele acelea cu motor sacaitor, spre Mila 23. Peisaj ca un tablou, dar totusi ma gandesc ca nu exista un pictor care l-ar putea reda cu fidelitate. M-am trezit din reverie de zgomotul unui clopotel.
Eram anuntati ca trebuie sa mergem la masa sa luam pranzul. Stiam inca de cand am plecat de acasa ca voi savura cu mare pofta specialitatile culinare ale bucatariei deltaice. O mancare naturala, bio, cu care nu ma intalnesc la orice pas in Bucuresti.
Felul intai, o ciorba de peste al carei gust delicios se datora, dupa cum ne-a anuntat gazda, bibanului, stiucii, somnului si al crapului care au inotat in ea timp de o ora, pana a fiert.
Dupa aceea, am servit crap umplut cu ciuperci si verdeata, stiuca fiarta cu mujdei de usturoi si cartofi nature. Am incheiat micul meu festin de dupa-amiaza cu o marinata din scrumbie in sos de rosii.
Apoi am dat buzna in bucataria pontonului pentru a chestiona bucatareasa cum au fost preparate toate aceste bunatati. Mi-a aratat ca la locul ei de munca nu exista conservanti sau ingredinente la plic. Mi-am spus ca am cunoscut o ecologista convinsa…
Avea in schimb un condiment organic cu petale de trandafiri, 100% natural, al carui reteta a mostenit-o de la mama sa. Mi-a oferit si mie intr-un borcanel: ,, Ia-l si pune cate putin in mancarea de peste, o sa-ti placa, ai sa vezi.,, Parca-mi oferea un leac pentru o boala, atat de pretios mi s-a parut condimentul in mainile ei… L-am luat cu incredere si cu bucuria ca voi scapa de cel procurat din supermarket.
Asadar, traditia culinara era la ea acasa in bucataria de pe pontonul plutitor, iar acest lucru ma indemna sa devin nerabdatoare pentru a gusta saramura ce ni se pregatea la cina. Pana si mamaliga ne-a fost gatita intr-un cazan la foc de lemne, dupa ce am debarcat pe o palma de pamant.
Placute si relaxante au fost si plimbarile pe canalele Dunarii cu barcile, un tip traditional de ambarcatiuni cu vasle. Fara zgomot de motor, care ar fi putut speria pasarile, alaturi de pescari profesionisti, ce imi aratau ca pot fi indemanatica atunci cand tin in maini o undita. Am prins trei pesti. Au ajuns pe mainile bucataresei, ea a stiut sa-i gateasca delicios la masa de seara. Si dupa ce am aflat cate ceva din tainele pescuitului, dupa ce am ascultat povestile putin exagerate ale pescarilor icusiti, mi-am luat in serios rolul de fotograf.
Am pozat pasarile care isi faceau veacul pe canalele intortocheate ale Deltei Dunarii. M-au impresionat stolurile de cormorani galagiosi si obraznici, pelicanii molcomi si egretele care-si mutau pozitia de pe un picior pe altul cu o gratie de domnisoara. Am conchis ca ma aflu in paradisul pasarilor, intr-o lume aparte, si ma simteam privilegiata.
Seara in Delta m-a rasplatit cu un apus minunat si mi-a amintit ca raiul pe pamant exista. Un loc de care ar trebui sa avem grija, un loc unde bogatiile peisagistice sunt la mare pret. Un loc ferit de progresele industrializarii, care asa ar trebui sa ramana.
