Până la apariția instituțiilor culturale moderne, locurile de cult precum bisericile și în special mănăstirile reprezentau adesea singurele centre de excelență în care s-au desfășurat activități culturale complexe în țara noastră.
[ngg_images source=”galleries” container_ids=”104″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_imagebrowser” ajax_pagination=”0″ template=”default” order_by=”filename” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]
Unități monahale cu valoare culturală deosebită
Construite de regulă în locuri izolate, pe dealuri sau la marginea pădurilor, unitățile monahale aveau o activitate discretă și pașnică. Acesta a fost mediul unei spiritualități concentrate în care primele manuscrise și cărți din limba română au fost editate și tipărite. Circulația acestor scrieri a dat naștere unui circuit de idei între intelectuali și, prin ele, a fost realizată transmiterea către toți membrii parohiei a informațiilor importante.
Mănăstirile au fost și locurile în care au fost amenajate primele ateliere de pictură și gravură, devenind astfel școli care au impus stilul preluat de comunitățile locale și regionale. Apoi, exercițiile spirituale lungi și preocuparea pentru problemele teologice au condus la meditații filosofice și la nașterea unor noi concepte pe teritoriul țării noastre. Scriitorii, poeții și filozofii au găsit acolo un loc de refugiu potrivit unde să se concentreze asupra muncii lor.
Biblioteci impresionante
Multe mănăstiri adăpostesc biblioteci impresionante și comori aparținând patrimoniului național în domeniile istoriei, științei, literaturii, etnologiei, artei și educației. Am putea chiar să spunem că rețeaua de mănăstiri din România a fost primul minister al educației pentru activitatea educațională dezvoltată în bisericile rurale.
Chiar dacă astăzi aceste instituții sunt percepute mai degrabă ca fiind locuri de meditație, mărturisire și de pelerinaj, pe măsură ce încă dau naștere la procesiuni populare, mănăstirile atrag oamenii în special din perspectiva turismului ecumenic.
Anumite mărturii și documente topografice arată că, în vremurile vechi, Maramureșul avea un număr mare de mănăstiri. Vicisitudinile istoriei au dus la distrugerea multor astfel de locuri de cult. Cea mai importantă mănăstire medievală construită în regiune a fost la Peri, pe malul drept al Tisei însă în prezent localitatea se află în Ucraina. Se crede că aici a fost produsă prima scriere în limba română.
Mânăstirea Sfânta Ana din Rohia (Lăpuș)
Situată la 900 de metri de centrul satului Rohia, într-un amfiteatru natural protejat de pădure, mănăstirea a fost înființată în 1923, sub patronajul Adormirii Maicii Domnului, de către vicarul Nicolae Gherman.
Biblioteca construită din inițiativa starețului Iustinian Chira include aproximativ 25.000 de volume. În incinta mănăstirii există o casă de poet, construită din cărămidă, cu o verandă în stilul Brâncoveanu. Aici mergea poetul Ioan Alexandru pentru a se retrage și este locul în care călugărul Alexandru Steinhardt și-a petrecut ultimii ani ai vieții sale scriind cărți care au intrat în patrimoniul românesc.
Mănăstirea Bârsana
Complexul monastic din Bârsana ar putea fi considerat o unitate de avangardă. Acest lucru se datorează în principal locației sale atipice, aproape de drumul județean care leagă Sighetu Marmației de Vișeu, pe valea Izei.
Traseul este unul intens circulat de grupuri de turiști străini care vizitează Țara Maramureșului în fiecare an. Din acest punct de vedere, această mănăstire reprezintă o adevărată carte de vizită și un stimulent pentru străini de a vizita și celelalte mănăstiri din regiune.
Clădirile complexului au fost executate într-un stil numit neo-maramureșean, în care elementele tradiționale se combină cu urme de modernism și monumentalitate.
