Farmecul Mocăniței nu scade chiar dacă timpul își lasă amprentele vizibil pe locomotivele cu aburi. Mai mult decât atât, se pare că o plimbare cu Mocănița se află pe lista tuturor turiștilor care vor să ajungă în mijlocul naturii sălbatice, să admire de aproape vegetația neatinsă de oameni și autenticitatea locurilor care se pot vedea de-a lungul traseului Mocăniței. Dacă vrei să ai parte de o experiență cu adevărat inedită, te provocăm să optezi pentru o plimbare cu Mocănița pe Valea Vaserului iarna, să auzi scârțâitul de zăpadă sub șinele trenului, să vezi fulgii de nea lovindu-se de vagoanele încălzite și aburul ce iese pentru a pune în mișcare trenul care te duce cu un pas mai aproape de istorie.
[ngg_images source=”galleries” container_ids=”165″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_imagebrowser” ajax_pagination=”0″ template=”default” order_by=”filename” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]
Se spune că unele drumuri merită să fi făcute doar cu trenul, iar acest lucru se aplică mai ales în cazul traseului spectaculos al Mocăniței. Orașul Vișeul de Sus este punctul de pornire al călătoriei cu Mocănița pe una dintre ultimele șine de căi ferate pentru locomotivele cu aburi din Europa. Dimineața devreme, când temperaturile urcă timid în termometre iar soarele încălzește turiștii care așteaptă pe peron, mecanicii se ocupă cu proviziile de lemn și de apă, singurul combustibil al motorului pe aburi. Liniștea naturii este întreruptă periodic de pufăiturile și sâsâitul bătrânei Mocănițe, care avansează ușor pe șinele de tren pe care s-a așternut peste noapte zăpada.
Primii kilometri sunt parcurși cu grijă, în timp ce turiștii se lasă pierduți în peisajul perfect de iarnă și admiră casele răsfirate pe dealurile maramureşene, și oamenii care muncesc din greu pe lângă case, chiar dacă termometrul arată puțin peste 0 grade. Din când în când, scârțâitul de zăpadă care se aude de sub șinele mocăniței te trezește la realitate ca apoi să cazi din nou în visare. Se termină și ultimele așezări omenești și urmează o mare de alb, un colț de natură în care piciorul omului nu a ajuns încă, unde nu există drumuri de acces în afară de această cale ferată istorică, unde animalele sălbatice sunt la ele acasă și unde natura încearcă să supraviețuiască sub greutatea zăpezii care nu încetează să cadă.
Ultima oprire a Mocăniței este stația Paltin, unde turiștii pot coborî din tren, pot savura preparate calde la grill și pot servi un pahar fierbinte de vin fiert pentru a se încălzi. Dacă drumul permite și dacă zăpada nu a blocat accesul, se poate admira defileul de pe o platformă de observare situată în apropiere. Dacă vrei să ajungi în mijlocul istoriei și să vezi urmele celui de-al Doilea Război Mondial, poți face o scurtă drumeție până la galerii. În tot acest timp, Mocănița este realimentată cu lemne și apă pentru că drumul este anevoios, iar zăpada depusă pare că îi forțează limitele. Urmează să îți reiei locul în tren, să revii la starea de visare și să descoperi în continuare minunile naturii. Călătoria cu Mocănița pe Valea Vaserului se desfășoară pe parcursul a aproximativ 6-7 ore, timp în care străbați un traseu de 21 de kilometri și ajungi la altitudinea maximă de 750 de metri. (Paltin se află la km 21.6 şi reprezintă popasul în cazul curselor regulate cu Mocăniţa. Calea ferată are în total 46 km, ultima staţie importantă fiind Comanu aflat la o altitudine de 1100 m)
Unii spun că o plimbare cu Mocănița în timpul iernii este mult mai frumoasă pentru că natura se îmbracă cu o mantie albă care o pune în valoare. Alții spun că primăvara este momentul prielnic pentru o călătorie pe Valea Vaserului pentru că atunci întreaga natură se trezește la viață. Noi spunem că ar fi bine să îți planifici o plimbare atât în sezonul rece, cât și în sezonul cald, și vei vedea că deși traseul este același, experiența pe care o trăiești este diferită.
