Descoperire, autentic, întoarcere spre tot ceea ce odinioară strămoșii noștri și-au dorit să păstreze.
Atunci când spui turism românesc te gândești adesea la pensiunea clasică, cea care rar iese din tipare. Însă, atunci când am poposit la margine de Neamț – în localitatea Dobreni, aproape de Piatra Neamț, am descoperit Valea celor Doisprezece. Un loc desprins parcă din filmele cu eroii de altădată, un loc unde încă mai poți respira cu adevărat aer curat.
Două porți ferecate, de dimensiuni impresionante și destul de solide, par să stea de pază pentru ca trecerea dincolo, pe acest tărâm fermecat, să se facă cu multă curiozitate. Mare ne-a fost mirarea atunci când am ajuns acolo, la ei, la viteji acasă, în locul clădit cu mâini muncite, dar mai ales cu pământ bătătorit.
Valea celor Doisprezece înseamnă mai înainte de orice un concept, un loc unde frumosul pare să conțină altă definiție, departe de luxul mult prea comercial și atât de aproape de tot ceea ce noi, ca neam, ne-am chinuit să păstrăm. Frumosul la ei acasă, în Valea celor Doisprezece, înseamnă mai înainte de toate acel puzzle construit din căsuțe de lut, unde nu-i nici vorbă de electricitate. În țara Humuleștiului de altădată, la o aruncătură de băț de locul lui Creangă, se află acest colț desprins parcă din lumea basmelor cu viteji.
Fiecare căsuță poartă o poveste, aparține unui viteaz al timpului, despre care noi auzim doar în legende. Ne-a plăcut să trăim acasă la Astor sau în casa lui Davos. Ce-i drept, am poposit în fiecare colțișor al locului și ne-am bucurat de ușile ferecate, de zăvoarele din fier, de paturile înalte și acoperite cu pături de lână, de pereții finisați cu pământ, chiar de mâinile gazdelor, cei ce au înfăptuit cu voință locul despre care astăzi nouă ne este atât de drag să scriem și să spunem că este acea bucățică frumoasă de România, acel loc unde ești primit cum se cuvine, încă de la venire, și însoțit în această minunată experiență pe tot parcursul sejurului.
Valea celor Doisprezece este despre căsuțe unde lumina nu-i acasă, unde curentul electric nu vine în priză, ci este mai degrabă despre experiența iluminatului la lumânare. Și tot acolo facem focul la lemne, ne încălzim ca pe vremuri. Mâncăm românește – meniul fiind condimentat întotdeauna cu acel „drag de tine” , adăugat chiar de gazda locului. Stai în ciubărul cu apă fierbinte până dimineața, privești Luna, te răsfeți cu liniște și cu adierea vântului curat.
Și da, încă de dimineața devreme, te poți bucura de ferma de animale, situată chiar acolo. Măgărușul îți spune „Bună dimineața”, poneiul mai-mai că te ademenește ca să-l mângâi, iar Zurli este întotdeauna mascota locului – un cățeluș năzdrăvan ce te însoțește prin toată plimbarea de prin ogradă.
Și dacă te-am ademenit cu tot ceea ce am povestit mai sus, trăiește și tu experiența și contactează-i! Cu siguranță, experiența merită trăită și povestită mai departe!
Îi poți găsi aici: http://www.valeacelordoisprezece.ro/.
