Situat chiar in municipiul Arad, palatul Cenad reprezinta un veritabil punct de atractie atat pentru trecatori, cat si pentru turistii straini sau romani ajunsi aici cu scopul de a-i admira maretia si frumusetea.
Palatul Cenad din Arad a fost construit in secolul al XIX-lea dupa schitele arhitectului Jivaszek, din ordinul societatii de cale ferata Arad-Cenad.
Asezat in partea centrala a orasului, chiar in piata Primariei, palatul poate fi admirat zi de zi de cei ce ajung in centrul Aradului impresionati de centrul istoric al localitatii.
Arhitectura sa este una deosebita, putand remarca o imbinare a stilului clasic cu cel renascentist.Chiar daca fiecare palat are farmecul sau, acesta se face remarcat prin multitudinea de turnuri in care se poate observa cate o parte din arhitectura municipalitatii.
Inca de la intrare putem remarca cateva elemente decorative care nu au nimic in comun cu ceea ce reprezinta de fapt astazi palatul – figura lui Mercur, zeul comertului, se regasete chiar pe frontispiciul acestuia.
Chiar daca este o cladire deosebita prin farmecul sau si prin elementele sale arhitecturale, acesta gazduieste astazi diferite sedii parlamentare, o mare parte din camerele de la parterul sau fiind cedat astazi partidelor politice ce activeaza in regiune. Asadar, trecatorii nu ii pot admira frumusetea decat din exterior, palatul neavadn destinatia de muzeu, fiind astfel imposibil sa ii vizitati incaperile.
Istoric Palatul Cenad din Arad:
–
Obiective principale de vizitat la Palatul Cenad din Arad:
–
Program de vizitare Palatul Cenad din Arad:
–
Tarif vizitare Palatul Cenad din Arad:
–
În apropiere de Palatul Cenad din Arad mai puteți vizita următoarele obiective turistice:
–
Contact Palatul Cenad din Arad:
Tel: –
Email: –
Web: –
Adresa Palatul Cenad din Arad:
Localitate: Arad
Strada: Revoluției nr.73
GPS: –
Cum se ajunge la Palatul Cenad din Arad :
–
[geo_mashup_map]
Galerie foto Palatul Cenad din Arad :
Ai vizitat Palatul Cenad din Arad?
Ce ți-a plăcut cel mai mult la Palatul Cenad din Arad?