Avenul Gemănata este o formaţiune endocarstică, o peşteră verticală, ce se află în Munţii Bihor şi face parte din Platoul carstic Padiş-Cetăţile-Ponorului. Intrarea în aven este situată la înălţimea de 1210 m.
Avenul Gemănata este unul dintre cele mai mari din România, având un diametru de 20 m şi o adâncime de 100 m. De asemenea, este unul dintre cele mai interesante sisteme endocarstice din ţară şi reprezintă o atracţie atât pentru turişti, cât şi pentru speologi.
Avenul a căpătat acest nume pentru că puntea ce îl străbate îl împarte în două cavităţi, formând o arcadă din piatră, de aici putându-se vedea baza avenului.
Accesul la Avenul Gemănata se face prin traseul turistic „Circuitul Lumea Pierduta”, marcat cu cruce galbenă şi care are punct principal de plecare Cabana Padiş.
[geo_mashup_map]