Locuri turistice din România care merită vizitate:

Muzeul de Istorie din orașul Turda, județul Cluj

muzeul-de-istorie-din-orasul-turda

Muzeul de Istorie din Turda, județul Cluj

Clădirea ce adăposteşte colecţia muzeului, cunoscută sub denumirea de Palat Voievodal, este cel mai valoros monument de arhitectură medievală civilă de pe raza oraşului şi singurul palat din care se mai păstrează părţi datând de la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul celui următor

Expoziţii temporare cu tematică diversă: arheologie, artă, etnografie

Atunci când păşeşti într-o clădire istorică, ce a fost martoră sute de ani la tot felul de evenimente şi întâmplări, nu au cum să nu te treacă fiorii. Dacă pereţii ei ar putea povesti, cu siguranţă, toate paginile din lume ar fi insuficiente pentru a reda relatările lor. Cu toate acestea, de multe ori, vorbele sunt de prisos. Este suficient să priveşti pereţii din cărămidă, arhitectura şi să-ţi dai seama că ceea ce s-a întâmplat acolo nu trebuie trecut cu vederea uşor.

Fiecare călătorie a noastră mă fascinează, îmi taie răsuflarea şi îmi este teamă că mintea mea nu va putea reţine toate informaţiile care mă asaltează. Muzeul de Istorie din Turda este o bijuterie din toate punctele de vedere. De obicei, când spui Turda, te gândeşti inevitabil la salină şi… atât. De fapt, Turda înseamnă mult mai mult de atât, înseamnă şi alte locuri care aşteaptă să fie descoperite. Unul dintre ele este muzeul, un loc unde pasiunea unor oameni se amestecă cu arta, cultura şi istoria unui neam valoros.

Turda s-a numărat printre centrele de seamă ale Transilvaniei, în care sarea era exploatată sistematic încă din secolul al XI-lea. Dezvoltarea economică în perioada medievală s-a datorat tocmai poziţionării sale în zona zăcământului de sare şi totodată la intersecţia unor importante drumuri comerciale spre Occident.

Artefactele expuse în subsolul muzeului reflectă evoluţia comunităţilor ce au locuit în această zonă a Transilvaniei din punct de vedere istoric, arheologic, artistic, arhitectural, ştiinţific, cultural şi religios. Majoritatea obiectelor se încadrează cronologic între secolele VIII – XVIII, reconstituind imaginea socială dinamică a perioadei respective.

muzeul-de-istorie-din-orasul-turdaIstoric Muzeul de Istorie din Turda, județul Cluj:

Datând din secolul al XV-lea, clădirea medievală ce adăposteşte Muzeul de Istorie este una dintre cele mai vechi şi preţioase din ţinut şi, cu toate că a fost supusă la numeroase încercări, a rezistat cu încăpăţânare, pentru ca astăzi să o admirăm. De la sfârşitul secolului al XVI-lea, când a fost transformată radical, căpătând un aer renascentist, construcţia a primit şi o nouă destinaţie, aceea de Casă a Cămării de sare a Ocnelor de la Turda, pentru ca, din 1943, să fie ceea ce ştim că este în prezent, adică un muzeu, o enciclopedie vie, palpabilă.

Obiective principale de vizitat la Muzeul de Istorie din Turda:

Inventarul mormântului princiar de la Potaissa

Tabloul intitulat Dieta de la Turda, opera pictorului maghiar Aladár Körösfỏi-Kriesch (1897)

Program de vizitare Muzeul de Istorie din Turda:

Iunie – August

Marţi-Vineri: 10:00-17:00

Sâmbătă-Duminică: 11:00-19:00

Luni: închis

Septembrie – Mai

Marţi-Duminică: 10:00 – 17:00

Luni: închis
Ultimul acces cu 40 de minute înainte de închidere.
Tarif vizitare Muzeul de Istorie din Turda:

Pret bilet tarif integral: 6 lei

Pret bilet tarif redus (elevi/studenti/pensionari): 3 lei

În apropiere de Muzeul de Istorie din Turda, mai puteți vizita următoarele obiective turistice:

Castrul Roman Potaissa

Contact Muzeul de Istorie din Turda, județul Cluj:

Tel/fax: 0264/311826

Email: muzeuturda@yahoo.com

Web: http://muzeu-turda.cimec.ro/
Adresa Muzeul de Istorie din Turda, județul Cluj

Localitate: Turda

Strada: Str. B.P. Haşdeu, nr.2

GPS: –
Cum se ajunge la Muzeul de Istorie din Turda :

De la Biserica Ortodoxă din Turda, mergeți spre vest pe strada Andrei Șaguna spre Piața Republicii. Luați-o la stânga, pentru a ajunge la Piața Republicii. De aici, faceți dreapta, pe strada Mircea cel Bătrân. După 200 de m, Muzeul de Istorie din Turda este așezat pe partea dreaptă.
[geo_mashup_map]
Galerie foto Muzeul de Istorie din Turda, județul Cluj:
Ai vizitat Muzeul de Istorie din Turda?

Ce ți-a plăcut cel mai mult la Muzeul de Istorie din Turda?

0 0 voturi
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
Vedeti toate comentariile
Distribuie: