Satele Scărișoara şi Ineleţ, de pe Valea Cernei sunt printre cele mai izolate locuri din ţară. În aceste cătune din inima munţilor, fără căi de acces rutiere, timpul pare că stă pe loc.
[ngg_images source=”galleries” container_ids=”172″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_imagebrowser” ajax_pagination=”0″ template=”default” order_by=”filename” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]
Singura cale de acces spre sate este reprezentată de nişte scări, construite din lemn de salcâm, la începutul anilor ‘70. Cel mai greu de urcat segment de scară este ultimul, acesta având un unghi de aproximativ 90°. În general, scara este folosită destul de rar de către săteni, doar atunci când au nevoie de ceva din „lumea de dincolo”. Înainte de construirea scării, aici exista doar o cărare prin pădure pe care se mergea aproape toată ziua. Scara reprezintă astfel o legătură mai rapidă între cele două sate și oraşele apropiate, însă totuşi periculoasă.
Localizare
Satele Scărişoara şi Ineleţ sunt situate pe Valea Cernei, în judeţul Caraş-Severin, iar orașele cele mai apropiate oraşe sunt Băile Herculane şi Baia de Aramă. La satele Scărişoara şi Ineleţ se ajunge pe drumul național DN 67D, în direcția Băile Herculane spre Cerna Sat. Distanţa este de 21 km până la Ineleţ şi de 23 km până la Scărişoara.
Satele în care timpul stă pe loc
Satele Scărişoara şi Ineleţ se află la peste 1000 m altitudine. Aici locuiesc foarte puțini oameni, iar aceștia au păstrat totul aşa cum era odinioară. Își produc singuri toate lucrurile de care au nevoie, ocupaţiile de bază fiind creşterea animalelor şi legumicultura. Satele nu au curent electric, drumuri, maşini sau orice alt confort modern.
Viața în cătunele Ineleț și Scărișoara
Viaţa în aceste cătune se desfăşoară cu totul diferit, timpul pare ca a încremenit pe loc, oamenii sunt mai liniştiţi, mai calzi, mai răbdători, și poate mai fericiţi, căci grijile sau stresul sunt cuvinte ce nu există în vocabularul lor. Banii n-au nici ei valoare pentru săteni. Aceștia practică în continuare trocul, atât între ei cât şi cu negustorii veniţi din Băile Herculane.
Preotul şi poştaşul sunt ca nişte turişti pentru săteni. Preotul vine în aceste cătune doar de patru ori pe an, la marile sărbători, sau la înmormântări, iar poştaşul cam în fiecare lună. În școala din sat studiază doar trei copii, iar învăţăţoarea acestora face zilnic naveta urcând scările de lemn. Şcoala este alimentată electric doar prin intermediul panourilor solare.
Unii dintre săteni spun că nu au mai coborât din vârful dealului de peste 10 ani. În general, dacă au ceva de transportat în oraş sau la deal, aceştia folosesc fie cai, fie măgari şi merg pe o potecă cam de 11 km.
Doctorii sau medicamentele nu există, iar ambulanţa nu ajunge niciodată aici. Oamenii se tratează cu diferite leacuri preparate chiar de ei sau cheamă vecinii în ajutor.În cazul în care un bolnav este în stare gravă, vecinii alcătuiesc o targă din crengi, apoi aşează bolnavul pe ea şi îl leagă cu o frânghie pentru a nu cădea. Patru sau cinci oameni îl coboară cu targa pe scări şi îl transportă pâna la şoseaua spre Băile Herculane, de unde poate fi transportat cu mașina spre spital.
Pentru sătenii din Scărişoara şi Ineleţ cel mai greu anotimp este iarna, în timpul căreia sunt practic izolați complet. Pentru a supravieţui în lunile friguroase, oamenii își strâng din timp bucate şi lemne pentru foc.
Loc pitoresc
Zona este una de poveste și merită vizitată măcar o data în viață, aici poți admira Munții Mehedinți și Cernei în toată splendoarea lor, Băile Herculane și multe alte peisaje idilice.
Oamenii sunt foarte receptivi, primitori și simpli, oferindu-ți tot ce au ei mai bun. La capătul scărilor ce te vor purta spre aceste cătune izolate, în care tmpul pare că se scurge tot invers, lăsând mult în urmă secolul XXI, vei descoperi cheia uni mare mister al existenţei: cât de puţin le trebuie oamenilor să fie fericiţi.
