Vrei să ai parte de o experiență inedită? Îți dorești să faci o incursiune în lumea de altădată? Ești curios să vezi cum arată cea mai veche biserică din țară? La doar câțiva kilometri distanță de Casa Românească Hațeg, în apropierea orașului Hațeg se află biserica Densuș, veche de prin secolul XIII.
Biserica din Densuș prezintă astăzi urmele trecutului. Se află așezată într-un sat retras, acolo unde încă te mai poți bucura de vibrația locurilor de altă dată, de așezările sătenilor frumos îngrijite. Farmecul acestei biserici se vede de departe. Modul în care a fost îngrijită arată și astăzi că se poate și, mai ales, ne demonstrează vrednicia generațiilor de săteni pentru care Biserica din sat a fost poate cel mai de preț, dar pe care l-au oferit generațiilor care au urmat.
Construită din piatră, Biserica Densuș poartă amprenta și patina trecerii timpului. Este așezată pe o colină, astfel că pare că străjuiește tot și asta pentru binele sătenilor. Deși au trecut sute, ba chiar aproape 1000 de ani peste ea, biserica rezistă și astăzi, ba chiar mai mult decât atât, aici se fac slujbe, primind în interiorul său zeci de săteni în zilele de duminică. Biserica din Densuș este înconjurată de o grădină bine îngrijită, un spațiu verde, un loc de simțit liniștea până în profunzimile sufletului.
Deși interiorul nu este foarte încăpător, aici poți suprinde icoane la fel de vechi ca și aceasta. Urmele trecerii vremii s-au așezat peste ele, dar ele stau în aceleași locuri, precum le-au lăsat strămoșii noștri.
Unul dintre cele mai notabile elemente ale Bisericii Densuș este portalul său de piatră, sculptat cu măiestrie. Portalul prezintă scene biblice și figuri religioase, precum și o inscripție în limba latină care atestă datarea bisericii la anul 1317. Acest portal este considerat una dintre cele mai frumoase opere de artă medievală din România.
Interiorul bisericii păstrează fresce din secolele XIV și XV, care reprezintă scene biblice și figuri sfinte. Aceste fresce au fost restaurate și conservate de-a lungul timpului, dezvăluind frumusețea și importanța lor istorică.
Biserica Densuș a fost inclusă în lista patrimoniului mondial UNESCO în cadrul ansamblului bisericilor fortificate din Transilvania. Această recunoaștere internațională subliniază importanța culturală și istorică a bisericii și a întregii regiuni.
Casa Românească Hațeg, un loc unde te poți bucura de vacanță
Și dacă tot ceea ce am spus mai sus ți-a stârnit curiozitate, Casa Românească Hațeg înseamnă acel loc perfect pentru vacanța mult visată, în Țara Hațegului, un loc numai bun de descoperit, un răsfăț al sufletului nostru, un prilej de a te întoarce printre tradiții și ospitalitate, printre oameni buni.
Casa Românească Hațeg dispune de camere bine dotate, încăpătoare, single, duble sau triple. De asemenea, restaurantul pensiunii Casa Românească Hațeg te răsfață cu cele mai bune preparate culinare, gătite din rețete 100% românești și cu ingrediente de cea mai bună calitate, iar personalul pensiunii este unul dedicat și cu drag de oaspeți. Mânânci ca-n inima Ardealului, mănânci ca la Hațeg, dar mai ales te bucuri de ospitalitatea gazdelor, oameni simpli, români adevărați care iubesc locurile în care s-au născut și îți recomandă adesea ce să vizitezi atunci când ajungi aici.
Și dacă încă n-ai fost oaspete în Țara Hațegului, noi îți recomandăm să faci acest lucru întrucât locurile sunt de o frumusețe aparte, natura este darnică, iar istoria a fost foarte bine păstrată în aceste locuri de o frumusețe aparte, dovadă stau chiar Ulpia Traiana Sarmisegetuza sau Sarmisegetuza Regia, unul dintre cele mai frumoase situri arheologice din Romania, unde, dacă alegi să o vizitezi, vei avea parte de o adevărată lecție de istorie.