Atunci când te gândești la casele bunicilor de altădată, mai, mai că te apucă nostalgia. Îți închipui o căsuță din lut, văruită cu alb, cu prispă de lemn în față, dar și o curte mare, frumos rânduită, cu lemne de foc așezate atent, cu copaci aplecați de atâta bătrânețe. În interior, visezi la o sobă cu plită, la un spațiu atât de frumos creat și foarte simplu. Dar și la o două cămăruțe în care bunicii te întâmpină să petreci cele mai frumoase momente, pe care nu le vei uita niciodată. Cu toate acestea, nu toți avem ocazia să ne bucurăm de clipe frumoase acolo, la casa bunicilor.
[ngg_images source=”galleries” container_ids=”5″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_imagebrowser” ajax_pagination=”0″ template=”default” order_by=”filename” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]Și mereu căutăm un astfel de loc, un loc în care să ne închipuim copilăria, să ni-i închipuim pe ei, cei bătrâni, să ne imaginăm vremurile de altădată, traiul lor simplu, cu griji multe, să simțim zilele de-atunci și oamenii ce-au fost odată.
Și pentru toți cei ce „alergă” mereu în căutarea unui astfel de loc, există Casa Minerească, o căsuță de piatra si lut, așezată într-o curte mare și foarte simplă și reconstruită exact ca atunci, ca în vremurile de demult de un om ce-a căutat la rându-i o astfel de „evadare”, Daniel Leș.
Cu o prispă mare în față, cu podea scârțâind, uși vechi, Casa Minerească îți oferă o stare de bine, te face să te simți ca altădată. Și pentru că ne-am dorit să petrecem aici, să simțim traiul bunicilor noștri, iată-ne ajunși la Casa Minerească. Încă de la intrare, ne-au surprins obloanele atent realizate. Este o casă mică, însă totul este atât de primitor cum cu greu îți poți închipui.
Am pășit într-o curte mare, cu copaci frumos îngrijiți și totul în jur ne cucerea – era omăt alb, pufos, până la genunchi, întocmai ca iernile de altădat…Frumos, atât de frumos…
Odată ce am pășit în Casa Minerească totul ne-a cucerit. În interior era cald, o căldură atât de plăcută, un sentiment minunat. Ceea ce ne-a atras atenția era soba, frumos construită și care te invita să stai la povești ore în șir, alături de cei dragi, să privești focul și felul în care vreascurile și lemnele groase ardeau. Paturile înalte, pături groase, mese și scaune vechi, totul în jurul nostru ne amintea de bunica sau de bunicul, de oamenii dragi pe care odată i-am pierdut și în brațele cărora ne simțeam atât de bine. Și aici nu ai cum să nu fii nostalgic, nu ai cum să nu retrăiești o parte din copilărie. Eram noi cu noi și atât, departe de tehnologie, departe de tumultul lumii cotidiene. Și ne era bine, am stat la povești până târziu, iar peste noapte pe geamurile mici, cu obloane de lemn, de-o parte și de alta, puteai zări fulgi mari și albi, exact ca atunci, demult, ca atunci când eram mici.
Casa Minerească nu este un loc în care să poposești doar pentru a te odihni, înseamnă o întoarcere în timp, la tradiții, la oamenii dragi.
