Deși ne bucurăm, încă, de o iarnă blândă trebuie să ne așteptăm și la capricii meteorologice care, de altfel, sunt cât se poate de obișnuite pentru anotimpul în care ne aflăm. Vremea bună ne oferă un răgaz pentru a ne îmbogăți garderoba cu piesele vestimentare specifice iernii. În cazul în care nu ai ales până acum o pereche de bocanci care să te protejeze de frig și de umiditate, cu siguranță că articolul nostru îți va fi de mare ajutor. Află în cele ce urmează ce modele de ghete se poartă iarna aceasta!
Ghetele cowboy
Având un design care nu poate fi trecut cu vederea, ghetele cowboy au făcut furori în toamna anului trecut și continuă să fie în tendințe. O pereche de încălțări în acest stil poate completa outfituri diverse, începând de la ținute casual formate din jeanși și pulover, dar și în ținute office sau smart-casual, purtate alături de fuste, rochii sau compleuri. În plus, vor arăta minunat în combinație cu tricotul, stofa sau alte materiale groase, ideale pentru anotimpul rece!
Bocancii Combat
Combat Boots, așa cum îi numesc americanii sunt, de departe, cel mai îndrăgit model de ghete de câteva sezoane încoace. Ca atare, nu vei da greș nici dacă îi vei alege în această iarnă. Bocancii de damă Combat sunt practici, versatili și extrem de cool, astfel că vei avea o apariție interesantă indiferent de combinația în care alegi să-i porți. În zilele de iarnă în care soarele își face apariția îndrăznește să-i asortezi cu o rochiță vaporoasă de vară și cu dresuri groase!
Cizmele până la genunchi
Dacă bocancii nu sunt tocmai pe gustul tău, nu-ți face griji! Printre tendințele acestui an se numără și opțiuni mai feminine, cum ar fi cizmele până la genunchi. Acest model de încălțăminte îți pune în valoare picioarele și te ajută să creezi un look sofisticat. Asortează-le cu jeanși fuste, rochii sau leggins și îndrăznește să porți un model de cizme animal print, care te vor scoate din anonimat de fiecare dată când le vei purta.
Sock boots
Iarna este un prilej ideal pentru a petrece seri de neuitat în club sau într-un restaurant elegant. Prin urmare, ai nevoie de încălțăminte potrivită unor astfel de ocazii, dar și sezonului. Deja celebrele sock boots sunt o alegere perfectă în această situație deoarece au un design atractiv și, în plus, sunt cât se poate de practice. Astfel, ele te ajută să arăți minunat și să dansezi în voie toată seara!
Dacă vorbim despre tendințele din iarna aceasta, este important să știi că în continuare poți opta pentru bocanci și ghete cu vârful pătrat pentru ținutele de zi cu zi, în timp ce pentru ocaziile speciale mizează pe cele cu vârf ascuțit.
La fel de mult contează și cromatica acestora. Recomandarea stiliștilor pentru iarna lui 2020 este chiar albul, culoarea zăpezii. Nu sunt de ignorat, însă, nici nuanțele puternice precum roșul sau albastrul intens. Ca în orice alt sezon, negrul este și el un pariu sigur.
Ghetele sunt un element statement pentru garderoba de iarnă. Ținând cont de sfaturile noastre, vei reuși să arăți minunat și să te simți confortabil și în sezonul rece!
Sursa foto: unsplash.com