Pentru multe persoane, amenajarea locuinței reprezintă o corvoadă destul de dificilă datorită costurilor destul de ridicate. O echipă de specialiști, chiar dacă te scutește de bătăi de cap cu execuția anumitor lucrări, este la rândul ei destul de costisitoare. Cu toate acestea, nu trebuie să te sperie ideea că nu ai bani suficienți pentru amenajarea locuinței tale. Din contră, chiar designerii de interior spun că este posibil să reușești asta cu un buget mic, dacă ai imaginație și răbdare. Cu ajutorul unor recomandări de care să ții cont, vei vedea că nu trebuie să cheltui o avere pentru a-ți amenaja locuința ca un loc primitor, în funcție de preferințele și gusturile tale.
Îți oferim mai jos o listă cu câteva idei pe care să le ai în vedere atunci când plănuiesti să amenajezi, chiar și cu un buget redus, apartamentul sau casa.
Estimează bugetul de care dispui și un plan al lucrărilor.
Ca să pornești la drum în amenajarea locuinței, stabilește de la bun început dacă bugetul pe care vrei să-l investești îți permite o renovare completă sau doar mici cosmetizări, de exemplu finisaje, piese noi de mobilier sau accesorii. Dacă stabilești de la început ce tip de lucrări vrei să faci, ce finisaje alegi și mai ales dacă vei lucra de unul singur, vei reuși să îți menții mai ușor finanțele sub control. Cu cât ai trasat mai riguros acest plan, cu atât îți va fi mai ușor să-l urmezi și să urmărești modul de derulare a finanțelor tale.
Alege mobilierul și accesoriile din timp
Dacă ai deja un buget, chiar și mai mic, stabilit pentru amenajarea locuinței, e nevoie să investești în schimb timp și răbdare pentru a achiziționa piesele de mobilier sau accesoriile. Vei găsi multe oferte online, dar și în magazinele fizice, pentru piesele pe care le dorești, dar acestea trebuie urmărite din timp pentru a vedea ofertele speciale sau chiar perioadele de reduceri. Fii cu ochii, în acest sens, pe perioadele în care comercianții respectivi oferă reduceri în magazinele lor. Alte produse de calitate, la prețuri accesibile, găsești şi în magazine de mobilier sau de accesorii de tip outlet.
Aplică tapet de perete, ca să nu fie nevoie să zugrăvești
O variantă la îndemână la care poți apela atunci când amenajezi locuința și vrei să economisești bani este ca, în loc să zugrăvești, să folosești tapet de perete. Acesta se aplică cu ușurință, este o operațiune care nu consumă mult timp, și are avantajul că este puțin costisitoare. În plus, va fi o pată de culoare interesantă, deosebită, într-un interior nou. Mai mult, cu ajutorul unui tapet poți să acoperi eventuale pete sau defecte ale pereților.
Instalează pardoseala cu ajutor din partea unor prieteni
Dacă decizi să te ocupi singură de instalarea unui tip de parchet de tip click-clack, pentru instalarea căruia nu ai nevoie de abilități speciale de montare, poți face economie de 100% la manoperă, deoarece unii meșteri pot cere un preț chiar egal cu prețul parchetului. La un preț mediu de 30 lei/mp de material, aceasta înseamnă o economie de aproximativ 1500 lei pentru un apartament cu suprafața de cca 50 mp.
Recondiționează
În procesul de amenajare a apartamentului, una dintre variantele care te pot ajuta în economisirea banilor este să refolosești piese de mobilier vechi, pe care să le recondiționezi. De exemplu, poți schimba tapițeriile unor fotolii sau scaune mai vechi, apelând la ajutorul unui specialist, fără să fii nevoită să înlocuiești cu totul piesele respective sau să trebuiască să achiziționezi unele noi. Poți proceda la fel cu fațetele unor anumite piese de mobilier masiv. Aceste trucuri te pot ajuta să obții nu doar o economie substanțială ci și un aspect înnoit al mobilierului respectiv.
Utilizează mobilier cu spații de depozitare incluse.
O variantă la îndemână, care te va ajuta să amenajezi apartamentul cu buget redus, este să folosești mobilier modular, care poate fi aranjat în funcție de preferințele tale de moment și reamenajat ulterior într-un stil diferit. Dintre acestea, paturile sau piesele de mobilier care oferă cât mai mult spațiu de depozitare sunt pe cât de practice, pe atât de ușor de folosit. Utilizează, pentru economie, și cât mai multe piese cu funcții multiple, cum sunt de exemplu servantele sau dulapurile de înălțime joasă, care pot delimita zone diferite într-o încăpere. În bucătărie, etajerele amenajate cochet, în locul unor dulapuri mari, pot crea senzația de spațiu mai aerisit și mai luminos.
Folosește mai multe tipuri de țesături.
Orice tip de materiale textile amplasate pe canapeaua, fotoliile sau tabureții dintr-o încăpere, în living, bucătărie sau dormitor, vor incalzi instantaneu atmosfera, și pot completa cu ușurință un decor, indiferent de cât de simplu e acesta. Combină mai multe tipuri de țesături, materiale și chiar culori diferite, pentru un efect interesant din punct de vedere estetic. Ca să completezi atmosfera dintr-o încăpere alege, în funcție de tonalitățile generale în care se încadrează țesăturile din interior, un model de perdele ieftine, la îndemână. Acestea vor completa în mod fericit atmosfera și vor întregi decorul din încăpere, cu efort financiar minim.
Adu natura în interior.
O altă schimbare de efect este să folosești cât mai multe elemente naturale pentru a decora camerele, mai ales în spațiile în care nu ai nevoie de multe piese de mobilier. De exemplu, în living poți delimita spații distincte cu ajutorul unor plante decorative. Plantele pot crea efectul vizual de delimitare de care este nevoie, fără a încărca excesiv spațiul. Materialele simple, naturale, cum sunt lemnul de calitate, pot crea senzația unui spațiu prețios amenajat, chiar și cu posibilități financiare reduse.
Sursa foto: https://unsplash.com/photos/dAAk8Aqd_-I