Tratamente balneare Băile Govora – o stațiune unică în țară

Tratamente balneare  Băile Govora – această stațiune este un mic paradis, la 22  km de Râmnicu Vâlcea. Această stațiune este una dintre cele mai populare locuri de tratament din România datorită  apelor sale iodate și bromate. Această stațiune nu este cu nimic mai prejos față de stațiunile balneare de renume mondial, cum sunt cele din Franța,  Austria sau Italia.

În Băile Govora, mai mult decât oriunde în țară, sănătatea înseamnă ape termale. Aici veți găsi:

  • ape minerale de mare concentraţie iodurate şi bromurate, sulfuroase, hipertone;
  • ape bicarbonate, sulfuroase,sodice, calcice hipone;
  • ape minerale pentru crenoterapie.

Aceste ape au fost descoperite în Băile Govora în anul 1874, odată cu primele lucrări de foraj. În anul 1887 aici a fost construit primul stabiliment balnear cu ajutorul doctorului Zorileanu. Mai apoi,  în anul 1914 a fost inaugurat primul hotel cu bază terapeutică din România, Hotel Palace.

Hotel Palace se remarcă prin arhitectura sa impresionantă, care îl face unic în România. Este construit într-un stil arhitectural aparte și păstrează elemente ornamentale ale epocii trecute, aducând o notă de unicitate în inima stațiunii Băile Govora. Fiecare detaliu arhitectural vorbește despre istoria bogată a acestui loc, atrăgând astfel turiști din toată țara care aleg să petreacă aici un sfârșit de weekend sau un concediu în care să se poată bucura de relaxare și tratamente balneare Băile Govora.

La Băile Govora există feluri de ape minerale, care sunt folosite pentru tratamente medicale și de înfrumusețare:

Cură externă

  1. ape minerale de mare concentrație, iodurate, bromurate, sulfuroase, clorurate, sodice, hipertone;

2 ape minerale sulfuroase hipotone;

Cură internă

  1. ape minerale bicarbonatate, sulfuroase, sodice, calcice, hipotone.

 

Stațiunea este cunoscută și pentru varietatea terapeutică a proprietăților apelor. În stațiunea Băile Govora veți găsi singurele ape minerale ce au o compoziție chimică diferențiată: ape sărate iodurate, bromurate, sulfuroase foarte concentrate, ape hipotone, sulfuroase, bicarbonate, sodice, calcice și magneziene.

Iată ce afecțiuni puteți vindeca prin aceste tratamente balneare:

  • afecțiuni respiratorii (persoane expuse la noxe respiratorii, persoane cu frecvente pneumopatii microbiene sau virotice, astmul alergic, bronșitele și traheobronșitele cronice, bronsiectazia, scleroenfizemul pulmonar);
  • afecțiuni otorinolaringologice (rinosinuzite cronice catarale și supurate);
  • afecțiuni reumatismale degenerative (spondiloză cervicală, dorsală și lombară, artroze, poliartroze);
  • afecțiuni reumatismale abarticulare (tendinoze, tendomioze, tendoperiostoze, periartrită scapulohumerală);
  • afecțiuni post-traumatice (redori articulare post-traumatice, stări după operații pe mușchi, articulații și oase, stări după entorse, luxații și fracturi);
  • afecțiuni neurologice periferice centrale (pareze ușoare și sechele minore după polineuropatii, sechele după poliomielită, sechele tardive după hemipareze și după parapareze);
  • afecțiuni asociate (ginecologice, endocrine, cardiovasculare, boli profesionale).

Mai jos vă prezentăm  trei 3 masaje extrem de benefice pentru corp și minte:

1. Masaj cu ulei pentru scalp și zona cervicală:

Dacă aveți dureri de ceafă, umeri și spate, masajul Lomi Lomi este cea mai bună recomandare. Este una dintre cele mai vechi forme de masaj din lume. Mișcările sunt ample și imită valurile mării și se fac cu ambele mâini.

Masajul folosește căldura lumânării pentru a păstra cald uleiul esențial de iasomie. Lumânarea arde timp de aproximativ 20 de minute, pentru a avea suficient ulei de masaj la temperatura potrivită. Se aplică uleiul pe piele și se masează ușor.

Un alt tip de masaj folosit este cel realizat cu ulei de rozmarin deoarece relaxează mușchii. De asemenea, accelerează circulația sângelui, ameliorează durerile inflamațiilor articulare și ale rănilor.

Cel de-al treilea masaj pe care îl recomandăm este masajul cu nămol sapropelic.
Pentru acest tip de masaj se folosește nămol bogat în substanțe minerale (Fe, Cl, Mg, Na, Ca), hidrogen sulfurat/sulfuri și substanțe organice (componente bituminoase estrogen, vitamina B12 și aminoacizi). Este un masaj de relaxare cu beneficii pentru întregul organism. Efectele sunt de hidratare și detoxifiere cutanată, exfoliere prin cristale de sare. astfel, este  activată circulația sângelui, iar pielea este regenerată. 

 

EU IUBESC ROMÂNIA PE FACEBOOK

Lasă un comentariu...

*