Cheile Albioarei se află situate în județul Bihor, în Valea Roșia. În cazul în care vă aflați în trecere prin aceste locuri nu aveți cum să treceți indiferent pe lângă frumusețile realizate de natură.
Cheile Albioarei se întind pe o dimensiune de 2,5 km, având o adâncime de aproximativ 80 metri. Acestea sunt străbătute de un număr destul de mare de peșteri și izvoare naturale.
Cheile se regăsesc chiar în mijlocul Munților Piatra Craiului, fiind singurul mod în care se poate face trecerea chiar prin munți.
Imaginea pe care o conferă aceste chei este una în formă de semicerc. Poți ajunge în aceste locuri prin bazinul superior al Văii Roșia, urmând traseul Beiuș – Alesd.
Bine de știut:
Traseul Cheile Albioarei – Beiuș este unul destul de ușor de realizat întrucât netezimea drumului asfaltat, dar și scurtimea drumului – circa 70 de kilometri – face ca aceste locuri să poată fi parcurse cu repeziciune.
Istoric Cheile Albioarei din Valea Roșia:
–
Obiective principale de vizitat la Cheile Albioarei:
Chiar în mijlocul Cheilor Albioarei poți poposi lângă un peisaj mirific, în zona „La Valău”. Aici poți observa cum din peretele unui munte țâșnește un puternic izvor natural, prăbușindu-se ca într-o adevărată cascadă formată de natură.
Program de vizitare Cheile Albioarei:
Oricând
Tarif vizitare Cheile Albioarei:
–
În apropiere de Cheile Albioarei mai puteți vizita următoarele obiective turistice:
Peștera Urâcioșii, Peștera Babii, Peștera Calului, Peștera Valăului, dar și Peștera Crucii
Contact Cheile Albioarei din Valea Roșia:
Tel: –
Email: –
Web: –
Adresa Cheile Albioarei din Valea Roșia:
Localitate: Valea Roșia, județul Bihor
Strada: –
GPS: 46.8462486, 22.3693409
Cum se ajunge la Cheile Albioarei:
Cheile Albioarei se află pe drumul dintre Alesd și Beiuș, la circa 50 km sud de Alesd și 20 km nord de Beiuș
[geo_mashup_map]
Galerie foto Cheile Albioarei din Valea Roșia:
Ai vizitat Cheile Albioarei?
Ce ți-a plăcut cel mai mult la Cheile Albioarei?