Pusă la grele încercări pe parcursul anilor, Biserica “Duminica Tuturor Sfinţilor” Banu Iaşi a reusit să fie readusă la viață odată cu implementarea proiectului “Reabilitarea şi dezvoltarea turistică a monumentului istoric Biserica Banu Iaşi” demarat din luna iulie 2010, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.
În data de 7 octombrie 2012, a avut Sfințirea Bisericii “Duminica Tuturor Sfinților”- Banu Iași. Slujba de Sfințire a fost săvârșită de Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și Episcopul-Vicar Patriarhal Varlaam Ploieșteanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Pentru a fi încadrată în o adevarată capodopera, nu rămâne decăt să se realizeze lucrările de pictura murală și amenajarea muzeului de artă religioasă la subsolul bisericii, care va cuprinde, printre altele, obiecte legate de istoria Parohiei Banu.
BISERICA BANU este un important monument istoric şi de arhitectură al Iaşului, atestată documentar din anul 1638, în perioada domniei lui Vasile Lupu. Remarcabil exemplu de arhitectura urbana ce a trecut dincolo de perioada stilului baroc atingand noul stil al secolului al XVII-lea, clasicismul, biserica Banu poarta amprenta culturii şi civilizatiei europene, îmbogăţind patrimoniul spiritual şi artistic al Iasului.
Monument ce a subscris o istorie glorioasă în ceea ce privește lăcașurile sfinte și dragostea către Dumnezeu. În lina scurgerea a anilor a devenit un peisaj atât de banal încât cotidianul de zi cu zi a determinat ignorarea importanței acestei clădiri și a ceea ce reprezintă ea.
Astăzi însa a reinviat, și a readus la viață fiece firicel de istorie acoperit de praful anilor și al amintirilor din trecut.
Astăzi, Biserica Banu își are deschise porțile pentru fiecare pelerin, creștin și simplu vizitator în ai fi dezvăluite tainele și misterele trecutului.
Istoric Biserica Banu din Iaşi:
Biserica Banu având hramul “Duminica Tuturor Sfinților” este înregistrată în lista Monumentelor istorice și de arhitectură – din județul Iași, ediția 1991 la poziția 24 – B – 260.
Biserica Banu – biserica de lemn în anii 1705 – 1800, amplasată pe terasa inferioară a Bahluiului ce se întindea până la „marea râpă” din marginea oraşului (astăzi „Râpa Galbenă) la începutul secolului al XVIII – lea, prima biserică executată din bârne de stejar, având ctitor pe „Savin Zmucilă vel Ban” la 1705, avea o parcelă suficient de mare pentru a putea avea şi cimitir parohial. Locul a fost cumparat pe uliţa „Cărvăsăriei” (a Vamei). Ca urmare a dezvoltării oraşului pe direcţia nord-vest, biserica devine neîncăpătoare.
În jurul anului 1799 vechea biserică din lemn devenise neîncăpătoare şi se deteriorase mult. Mitropolitul Iacob Stamati contribuie cu o sumă mare la construirea noii biserici alături de obştea parohiei.
Tradiţia numelui „Banu” l-a determinat pe Mitropolitul Iacob Stamati să-l păstreze pentru noua biserică. Dorinţa Mitropolitului era de a se ridica o biserică la fel de mare ca Sfântul Gheorghe (Vechea Mitropolie). Pentru întocmirea planurilor noii biserici şi supravegherea execuţiei s-a apelat la un arhitect din Ardeal (probabil) Herr Leopold. Catapeteasma sculptată în lemn de tei, este opera unui meşter moldovean Eustatie Altini, posibil după proiectul arhitectului Leopold. De asemenea el a pictat catapeteasma probabil în anul 1802, contra sumei de „2.000 lei”.
Din cercetările efectuate de preotul dr. Paul Mihail rezultă că Eustatie Altini a pictat biserica la începutul anului 1803 (posibil februarie 1803).
Edificiul actual a fost ridicat pe amplasamentul bisericii de lemn, având pridvorul actual pe locul altarului fostei biserici. Noii biserici din zid numită Banu, i se schimbă hramul în „Duminica Tuturor Sfinţilor”, păstrat şi astăzi.
În anul 1904 s-au făcut lucrări de reparaţii şi s-a repictat biserica. Lucrări de mai mare amploare erau urgent necesare la acoperişul turnului bisericii, reparaţii şi zugrăvirea pridvorului, la clopotul cel mare.
Din lipsa mijloacelor financiare, în şedinţa Consiliului Parohial nr.87/ din 13 august 1919 se menţionează că reparaţiile nu se pot executa.
În anul 1942, paroh fiind preotul Th. Cojocaru, se tencuieşte exteriorul bisericii. În anul 1948, se execută lucrări de restaurare sub conducerea arhitectului Vasile Paraschiv. Comisia Monumentelor istorice, prin delegatul său, pictorul Corneliu Baba, a dispus răzuirea picturii, deoarece era înnegrită, coşcovită şi nu prezenta valoare istorică, din pictură păstrându-se un medalion în pronaos pe stânga sub fereastră.
Obiective principale de vizitat Biserica Banu :
Monumentul istoric Biserica Banu
Program de vizitare Biserica Banu:
În intervalul orar 8:00-16:00 in zilele de Luni/ Miercuri/ Joi, cât și in zilele de Vineri de la 10:00, Sâmbătă 17:00 și Duminica 8:30 în intervalul orar în care se țin slujbe.
Tarif vizitare Biserica Banu:
–
În apropiere de Biserica Banu mai puteți vizita următoarele obiective turistice:
Biserica Banu se află amplasată într-o zonă cu numeroase monumente, fiind plasată aproape de Muzeul Unirii (24 – B – 250), Casa Drosu (Fondul Plastic 24 – B – 249), Liceul Național (24 – B – 017), Casa Gavriil Muzicescu (24 – B -026), Case din secolul XIX amplasate pe strada Arcu, Casa Halaceanu (24 – B – 251), Palatul Telefoanelor (24 – B – 252), Casa Meseriașilor (Policlinica 24 – B – 231), Râpa Galbena (24 – B – 339), Hotel Binder (actualmente locuințe 24 – B – 099), Hotel “Traian ” (24 – B – 412), Biserica “Mitocul Maicilor” (24 – B – 410), Casa Xenopol (24 – B – 095).
Contact Biserica Banu din Iaşi:
Tel/fax: 0232/216.250
Email: biserica.banu@yahoo.com
Web: www.bisericabanu.ro
Facebook: https://www.facebook.com/biserica.banuiasi
Adresa Biserica Banu din Iaşi:
Localitatea: Iaşi
Strada: Gavriil Muzicescu nr. 9 (fosta Stradă Banu)
GPS: 47.167666°N 27.577883°E
Cum se ajunge Biserica Banu:
[geo_mashup_map]
Galerie foto Biserica Banu din Iaşi:
Ai vizitat Biserica Banu?
Ce ți-a plăcut cel mai mult la Biserica Banu?