Mănăstirea Humor din comuna Mănăstirea Humorului, județul Suceava

Foarte aproape de Gura Humorului, manastirea Humorului este cunoscuta ca fiind cea mai veche biserica din Bucovina.

Aceasta a fost ridicata in anul 1415 din ordinul lui Alexandru cel Bun. Vremurile aspre din punct de vedere istoric au condus catre distrugerea aproape in totalitate a manastirii.

De aceea, noua ctitorie a fost ridicata in anul 1530, in vremea lui Domn Petru Voievod, ruinele manastirii vechi fiind pastrate si astfel, pentru a putea fi admirate de catre doritorii de istorie. Acestea se afla situate foarte aproape de actuala constructie a manastirii, la nici 500 de metri de aceasta.

Turnul de Aparare construit de Vasile Lupu s-a impus pentru ca aceasta sa poata oferi protectie celor ce se rugau aici in vremuri aprige de razboi.

Atunci cand ajungem aici nu putem sa trecem indiferenti si sa nu remarcam frumusetea picturilor sale exterioare, fiind cea mai veche pictura din tara. Mesterul Toma s-a ocupat de pictarea întregii mânăstiri vreme de mai bine de 5 secole. Tematica picturii nu poate sa nu cuprinda si elementele care contin traditia locala – buciumul, stergarul si lavita, dar si cateva evenimente istorice, precum asediul Constantinopolului, marcant pentru istoria statului roman, indicand stoparea puterii otomane.

Culorile folosite la pictura exterioara predomina in rosu purpuriu, rosu-violet sau brun roscat, rosu fiind predominant in coloristica intregului monument.

In interior nu putem sa nu remarcam tematica acesteia, pictura facand referire la:

  • Cina cea de Taină (absida altarului)
  • Maica Domnului (cupola pronaosului)
  • Ospeţia lui Avram (conca de sud)
  • Portretele ctitorilor (firidele gropniţei)
  • Tablou votiv
  • Icoanele de factură bizantină, sec.16
  • Pietrele de mormânt.

Bine de stiut:

Hramul Manastirii marcheaza un eveniment important – Adormirea Maicii Domnului.

Istoric Manastirea Humor din satul Manastirea Humorului:

Obiective principale de vizitat la Manastirea Humor:

Program de vizitare Manastirea Humor:

Tarif vizitare Manastirea Humor:

În apropiere de Manastirea Humor mai puteți vizita următoarele obiective turistice:

Contact Manastirea Humor din satul Manastirea Humorului:

Tel: –

Email: –

Web: –

Adresa Manastirea Humor din satul Manastirea Humorului:

Localitate: –

Strada: -nr. –

GPS: –

Cum se ajunge la Manastirea Humor:

Galerie foto Manastirea Humor din satul Manastirea Humorului:

Ai vizitat Manastirea Humor?

Ce ți-a plăcut cel mai mult la Manastirea Humor?

Acum - Ofertă la sute de produse pe eMag.ro


EU IUBESC ROMÂNIA PE FACEBOOK

Lasă un comentariu...

*