Locuri turistice din România care merită vizitate:

Iată la ce să fii atent atunci când construiești o pensiune

Oricine este pasionat de călătorii visează la un moment dat la construirea unei pensiuni turistice, acolo unde oaspeții să găsească servicii de cea mai bună calitate, o locație de vis și mai ales ospitalitatea gazdelor. Cu toate acestea, construcția unei pensiuni nu este cel mai ușor lucru din lume, trebuind a fi îndeplinite numeroase formalități pentru obținerea aprobărilor necesare.

Obținerea autorizațiilor de construire

O autorizație de construire pentru o pensiune nu diferă cu nimic față de cea a unei construcții obișnuite. De aceea, cel ce dorește să construiască un astfel de spațiu trebuie să întocmească un dosar complet cu mai multe avize și autorizații. Este nevoie de certificat de urbanism, copia actelor de proprietate asupra terenului deținut, proiectul construcției ce urmează a fi ridicată, avize pentru racordarea la rețeaua de energie electrică, aviz de mediu, contract încheiat cu o firmă de salubritate, dar și plata unei taxe legale pentru emiterea acestei autorizații.

Efectuarea unui studiu geotehnic ar putea fi binevenit mai înainte de a demara construcția, fiind în același timp și o documentație obligatorie mai înainte de proiectarea construcției. Și acest lucru pentru că vei putea identifica din timp dacă terenul pe care urmează să construiești are sau nu anumite probleme ce ar putea conduce în timp la degradarea construcției. Un astfel de studiu îi va fi folositor mai ales arhitectului, acesta putând proiecta mult mai bine o soluție de fundare potrivită pentru pensiunea ce urmează a fi ridicată. Nu trebuie să uităm că o pensiune are un număr mai mare de camere, ba chiar și etaj sau mansardă, astfel că este nevoie ca fundația să fie foarte solidă, iar terenul pe care urmează să fie construită să fie atent verificat. Un astfel de studiu geotehnic ne oferă siguranță asupra construcției respective.

Pentru realizarea unui astfel de studiu, firme specializate vor trebui să facă anumite foraje pentru a se extrage anumite eșantioane ce urmează să fie verificate din punct de vedere geotehnic.

Criterii de clasificare

Clasificarea pensiunii este un alt lucru de care să ții cont odată ce te decizi să construiești. Trebuie să cunoști că o pensiune se clasifică în turistică sau agroturistică. În funcție de aceste lucruri va trebuie să construiești pensiunea cu un anumit număr de locuri. Ca atare, o pensiune turistică va avea o capacitate de maximum 15 camere și un număr maxim de locuri de 60.

Pensiunea agroturistică este mai mică, având o capacitate de numai 8 camere și ca atare un număr mai redus de locuri.

În plus, o pensiune turistică are nevoie de minimum 1000 mp de teren pentru a fi amplasată, potrivit noilor reglementări în vigoare. Spre deosebire de acestea, cele agroturistice au nevoie de un teren mai mare, de minimum 2000 mp, fiind amplasate în locuri cu surse de poluare foarte mici și totul pentru siguranța și sănătatea turiștilor care aleg să petreacă vacanța în aceste locuri. De aceea, este bine să se țină cont de toate aceste lucruri mai înainte de a se face proiectul de construire. Toți cei ce vor să construiască au un plan de afaceri și mai mult ca sigur știu unde doresc să se clasifice.

Proiectează corect restaurantul pensiunii

Iată un alt aspect important. Eliberarea avizelor necesare pentru funcționarea unui restaurant este o procedură destul de complexă, astfel că vei avea nevoie de multe documentații, dar mai ales de o construcție potrivită. Bucătăria trebuie să fie separată de restul încăperii, să fie spațioasă, astfel încât toate aparatele de gătit să poată fi incluse. Spațiile de depozitare trebuiesc și ele atent construite. De asemenea, angajații ce lucrează în restaurant trebuie să beneficieze de vestiare separate de aceste locuri. De aceea, este bine să îi spui arhitectului ce urmează să faci, astfel încât construcția să fie proiectată corect încă de la început.

Foto: pixabay.com

0 0 voturi
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
Vedeti toate comentariile
Distribuie: