Locuri turistice din România care merită vizitate:

Obiective turistice Hunedoara – Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost un important oraș și centru administrativ al provinciei romane Dacia. Acesta a fost numit după împăratul Traian, în anul 106, care a condus campania romană de cucerire asupra Daciei. Orașul Sarmizegetusa Ulpia Traiana a fost construit în apropierea capitalei dace anterioare, Sarmizegetusa Regia, dar a servit că noul centru de guvernare romană în regiune.

Istoric

Construcția orașului a fost un exemplu de planificare romană, cu străzi drepte, clădiri administrativ-birocratice și locuințe civile.

În acea vreme, cetatea era formată din 3 zone: zona civilă, care era amenajată pe terase, cetatea și zona sacră. Din cea din urmă s-a păstrat fundația din piatră pe care au fost ridicare coloanele templelor.

Sarmizegetusa Ulpia Traiana era împrejmuită de un zid masiv de apărare, iar pe dealurile din jur au fost construite Castrul Român și Castrul Auxiliar, cu scopul de a apăra mai bine regiunea de potențialele amenințări.

În acea vreme, orașul găzduia numeroase edificii importante, dintre care amintim  Forumul, un templu dedicat împăratului Traian,  amfiteatrul și complexul termal. Forumul era centrul administrativ și social al orașului în care locuitorii se adunau pentru dezbateri publice și comerț.

Sarmizegetusa Ulpia Traiana a fost gazdă și pentru guvernatorul roman și administrația provincială. Astfel orașul era un important centru de putere și influență în regiune.

Toate cele 6 fortărețe (Sarmizegetusa Regia, Luncani-Piatra Roșie, Costești-Blidaru, Costești-Cetățuie, Căpâlna și Bănița) care au format sistemul defensiv al lui Decebal, fac acum partedin patrimoniul cultural  UNESCO.

Orașul a prosperat timp de aproximativ 150 de ani, dar în secolul al III-lea a început să aibă de suferit de pe urma invaziilor barbare și a conflictelor interne din Imperiul Roman. În cele din urmă, orașul a fost abandonat.

Astăzi, Sarmizegetusa Ulpia Traiana, cea mai mare fortăreață geto-dacică de pe teritoriul României, care se află în localitatea Grădiștea de Munte, este un important sit arheologic și unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din România.

Astfel, vizitatorii pot explora ruinele  vechiului oraș, care oferă o perspectivă fascinantă asupra modului în care romanii au influențat și au schimbat regiunea Daciei în timpul dominației lor. Între aceste puncte de interes amintim zidurile amfiteatrului în formă eliptică, traseul canalului de scurgere din interiorul arenei, complexul de sanctuare închinate diverșilor zei și basilica. Cel mai vestit dintre cele șapte sancturare este Marele Sanctuar Circular. Acesta dovedește că dacii cunoșteau bine tainele astronomiei și puteau calcula exact timpul.

Tot aici au fost descoperite faimoasele brățări dacice,   în prezent sunt expuse la Muzeul Național de Istorie a României, dar și matrița de bronz, care a fost descoperită în 2013 și care este expusă la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva. Totodată, de a lungul drumului DN 68 veți putea vizita muzeul  arheologic al fostei colonii în care sunt expuse obiecte ce au aparținut coloniei: monede, pietre de mormânt și altare funerare.

Dacă vă aflați în zonă și doriți să alăturați acest impresionant sit arheologic celorlalte obiective turistice, trebuie să știți că puteți ajunge aici relativ ușor. Drumul care urcă în munții Orăștiei este asfaltat, iar lungimea acestuia este de 20 de km. Dup ce ați ajuns în parcare, trebuie să urcați pe o alee pietonală de aproximativ 845 m, la captul cărei veți găsi casa de bilete.

 

Puncte de atracție Sarmizegetusa

  • Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa
  • Zidurile amfiteatrului
  • Templele
  • Muzeul Arheologic

Obiective turisitce din  zonă

  • Rezervația de zimbri din Pădurea Hațegului
  • Cele mai vechi biserici din piatră din România: Densus, Strei, Ostrov
  • Mănăstirea de la Prislop
  • Castelul Corvinilor din Hunedoara
  • Cetatea Devei

Ulpia Traiana Sarmizegetusa este, fără îndoială, un loc de o mare importanță istorică ce face parte din patrimoniul cultural al României. Datorită importanței sale istorice, această veche fortăreață este un loc aparte ce trebuie vizitat atât de turiști, cât și de pasionații de istorie și arheologie.

 

0 0 voturi
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
Vedeti toate comentariile
Distribuie: